Protest Agent Green pentru stoparea defrișărilor Transelectrica prin 14 arii protejate

PROTEST TRANSELECTRICA

4 martie 2020 – Rezervația Naturală Iardaștița, Băile Herculane, județul Caraș-Severin

Mai multe zeci de activiști Agent Green au protestat ieri la șantierul din pădurea virgină de la Iardaștița, una dintre cele 14 arii naturale protejat care sunt distruse prin construcția LEA (linia electrică aeriană) Arad – Reșița – Porțile de Fier.

Aceste defrișări demonstrează că Guvernul României nu a înțeles că este în infringement pe păduri și nu face decât să agraveze situația pentru țara noastră”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

La acțiune au participat și activiști alpiniști ai  organizației de mediu  ROBIN WOOD care au afișat bannerul uriaș de 50 de metri lungime cu mesajul ”SAVE ROMANIAN PRIMARY FORESTS”.  Activiștii români au venit cu bannerele pe care scrie ”Linia Electrică Porțile de Fier – Reșița, NU Prin Parcurile Naționale”. Ei au chemat garda forestieră si garda de mediu cărora le cer suspendarea lucrărilor pe acest traseu și realizarea lor pe rute care să evite ariile naturale protejate.

Montaj video:

LINK DESCARCARE VIDEO BRUTURI (spre libera distributie, cu mentionarea sursei):

Proiectul Transelectrica reprezintă chintesența corupției din România. Beneficiarul are tot felul de autorizații și de acorduri pentru a oferi o aparență de legalitate distrugerii a 14 arii naturale protejate cu girul Parlamentului și Guvernului României. Nu îi putem lăsa sub nicio formă să continue. Am început acțiuni legale la Curtea de Apel împotriva tuturor autorităților și am depus plângere la Comisia Europeană. Ne așteptăm la un infringement rapid”, a adăugat Păun.

Proiectul LEA Portile de Fier – Anina – Arad a primit autorizație de construire în anul 2013. Lucrările au început abia în anul 2019, după adoptarea Legii 120/2019, o lege care se aplică retroactiv și stabilește multe derogări de la legislația silvică privind protecția ariilor protejate și de la legea construcțiilor. Astfel, este permisă trecerea LEA prin zone de protecție integrală a parcurilor naționale, reducerea fondului forestier național fără compensare, valabilitatea permanentă a autorizației de construire, etc.

Asemenea manieră de realizare a unor proiecte cu încălcarea întregii legislații comunitare și naționale este abuzivă, prejudiciile de mediu produse fiind imposibil de recuperat. Această LEA putea să fie realizată în mod legal pe un traseu nevătămator, fără a avea nevoie de legislație care încalcă principiile fundamentale ale statului de drept.”, a spus Cătălina Rădulescu, avocatul Agent Green.

Sunt probleme majore în acordul de mediu care necesită oprirea imediată a lucrărilor. Defrișările masive care se fac prin 14 arii protejate pe o lungime de 30,39 km, neffind luate in calcul rutele alternative”, a spus Veronica Tulpan, coordonatorul campaniei Agent Green.

Incapacitatea Guvernul Romaniei de a gestiona padurile primare de neinlocuit arata ca activiti din intreaga lume trebuie sa se adune pentru a le apara. Ultimele paduri virgine din Europa nu trebuie distruse. Depindem de aceste ecosisteme care nu pot fi inlocuite prin nicio tehnologie.”, a spus Jana Ballenthien, Campaigner ROBIN WOOD.

Agent Green cere Guvernului României să oprească imediat defrișările pentru construcția liniei electrice 400 kV (LEA) și să ofere rute alternative în afara celor 14 arii naturale protejate. Organizația a lansat și o petiție adresată premierului: https://campaniamea.declic.ro/petitions/linia-electrica-portile-de-fier-resita-nu-prin-parcurile-nationale

 

Contacte pentru presă:

Veronica TULPAN, Coordonator Campanii Agent Green, veronica.tulpan@agentgreen.org, 0723387203

Cătălina RĂDULESCU, Avocat Agent Green, info@agentgreen.org, 0740161116,

Jana Ballenthien, Robin Wood, wald@robinwood.de, +4940 38089211

Semnand petitia,  poti cere si tu Societatii Transelectrica si Ministerului Mediului sa apere acest patromoniu valorosl, sa opreasca defrisarile si sa gasesca rute ocolitoare.

Drumul din partea dreapta nu exista acum cateva saptamani. Peisajul nu poate fi adus la forma initiala conform legii, dat fiind faptul ca s-a dinamitat in stanca.