Sari la conținut
Către: Ministerul Apelor și Pădurilor

Către: Ministerul Apelor și Pădurilor

București, 26 aprilie 2018

În atenția: Domnului ministru Ioan Deneș

Stimate domnule Deneș,
Am urmărit cu interes descinderile polițiștilor și controalele din data de 25.04.2018 demarate de către instituțiile statului în cazul companiilor Frasinul SRL și MIS Group, două din cele mai mari companii de exploatare, transport și procesare de lemn din România.
Verificarea și investigarea de către autoritățile de control a agenților economici este un semn de normalitate, într-un stat democratic la fel cum este și verificarea materialului lemnos din depozite sau care circulă pe șoselele și căile ferate din România, dar și a sistemului de trasabilitate.
Din informațiile publicate de presa locală investigatorii au descins în depozitele firmelor sus-menționate în data de 25 aprilie 2018. Este vorba despre angajați ai autorităților aflate în subordinea Ministerului Apelor și Pădurilor (Garda Forestieră) și a Ministerului de Interne (Jandarmeria Română, Poliția Română, ISU). Până la acest moment nici Ministerul de Interne și nici Ministerul Apelor și Pădurilor nu au făcut publice comunicate de presă referitor la descinderile desfășurate în cazul celor două mari companii din județul Bistrița.
Încă de aseară, 25.04.2018, în lipsa unor comunicate oficiale publice, Cătălin Tobescu, consilierul dumneavoastră, a publicat o serie de opinii și articole referitoare la demersurile Ministerului Apelor și Pădurilor și a Ministerului de Interne, catalogând acțiunile din teren ca fiind, “încercări de intimidare”, “acțiuni de intimidare fără nicio justificare”, “o demonstrație de forță disproporționată”, “de ce la Bistrița iarăși?”, “este absurd să descinzi cu asemenea forte disproportionate”.
Domnule ministru, în lipsa unor concluzii clare ale acestor descinderi și a unor poziții oficiale publice, considerăm că punctul de vedere exprimat de consilierul dumneavoastră personal este un derapaj major, mai ales în condițiile în care Garda Forestieră este o unitate în subordinea Ministerului Apelor și Pădurilor și este lesne de înțeles că reprezintă acolo Ministerul de resort și interesul aplicării legii.
Rolul unui consilier personal ministerial este de a sfătui, clarifica și încuraja oficialii de rang înalt să aplice legislația în vigoare, să descurajeze birocrația, să găsească soluții la situații de criză, să administreze judicios o resursă națională și să sancționeze, atunci când acest lucru este necesar, derapajele și ilegalitățile. În niciun caz rolul acestuia nu este de a dinamita din interior controalele demarcate și effectuate în limitele legii.
Vă reamintim faptul că sistemul de trasabilitate a lemnului este departe de a fi funcțional. Sistemul SUMAL cu toate elementele componente nu este încă dezvoltat și nu funcționează la parametrii optimi. Metodele de tăiere și transport ilegal de material lemnos sunt ingenioase. Depozitele de lemn au fost și sunt în continuare folosite ca mecanisme de spălare a lemnului nelegal. Sub aparența legalității, abuzurile continuă să se petreacă în munții și pădurile României.
Domnule Ministru, este regretabil faptul că un oficial al Ministerului Apelor și Pădurilor, consilier personal al ministrului, critică activitățile de control ale ministrului pe care ar trebui să îl consilieze obiectiv și încurajează victimizarea unor agenți economici, a căror activitate este verificată de instituții ale statului cu drept de control.
Domnule ministru Ioan Deneș, vă rugăm să ne precizați dacă punctul de vedere exprimat consilierului dumneavoastră, Cătălin Tobescu, este îmbrățișat oficial de către echipa Ministerului Apelor și Pădurilor.
Vă rugăm să vă exprimați punctul de vedere cu privire la controalele recente realizate în județul Bistrița și să precizați care sunt măsurile pe care intenționați să le luați cu privire la mesajele publice lansate de către consilierul dumneavoastră, domnul Cătălin Tobescu, acelea de înfierare a organelor de control.

Natura are nevoie de tine

Fiecare contribuție contează în lupta pentru protecția mediului din România.

Donează

Susține financiar lupta pentru păduri, arii protejate și biodiversitate.

Asociația Agent Green

LEI: RO02RNCB0072156916030001
EUR: RO72RNCB0072156916030002

CIF: 25261826 · BCR · SWIFT: RNCBROBU

Donează Acum

Fii Partener Corporate

Redirecționează 20% din impozitul pe profit către protecția naturii. Fără costuri suplimentare pentru compania ta.

Detalii parteneriat

Redirecționează 3,5%

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit. Nu te costă nimic — banii merg oricum la stat dacă nu alegi.

Află cum