ALEKSIEJUS LUCHTANAS – „Legăturile noastre sunt mai vechi decât perioada dacică!”

– directorul Muzeului Kernave, din Lituania –

 

Dacii de la Marea Baltică

Seamănă cu un wiking. Înalt, blond, zdravăn, cu ochii albaştri şi cu aer de navigator abia descins pe pământ. Binevoitor, zâmbitor, plin de entuziasm, ai zice că toată viaţa i-a aşteptat pe cei şase reporteri români, por­niţi spre nordul baltic al Euro­pei, în căutare de daci. Roşu la faţă, cu ochii pe jumătate închişi, vor­beşte cu o însufleţire molipsi­toa­re, care îi trădează, şi ştiinţa de carte, şi pa­siunea care-i însu­fle­ţeşte me­seria de ar­heolog. Director al ma­relui Mu­zeu din Ker­­nave (ve­chea ca­pi­tală a Lituaniei) s-a mutat şi cu domiciliul la locul de muncă, într-o căsu­ţă acope­rită cu şiţă, ca să fie cât mai aproape de să­păturile lui, efectuate în­tr-un câmp cu dea­luri retezate, pe care le poţi înlocui ori­când cu ce­tăţile noastre din Mun­ţii Orăştiei, fără să se cunoască schim­barea de peisaj. Cu mâinile la spate, ca un elev scos la tablă, Alek­sie­jus Luchtanas, aş­teap­tă întrebările pentru interviu.

„Până în secolul 19, teoria originii dacice a balticilor s-a bucurat de mare interes”

Tumulii de la Kernave

– Suntem şase reporteri români, porniţi într-o călătorie spre Ţările Baltice, în căutarea strămoşi­lor noştri daci. O mulţime de studii scrise în peri­oada medievală, dar şi mai târziu, afirmă că dacii ar fi ajuns aici, încă înainte de secolul unu. Scorneală sau adevăr?

– Sunt şanse mari să fie adevărat. Până târziu, în secolul 19, teoria orginilor dacice ale lituanienilor, letonilor şi estonienilor s-a bucurat de mare interes, multe argumente ieşind la iveală odată cu săpăturile executate la tumulii funerari din sudul Dunării, în Tracia preistorică. Există multe surse documentare, din toate perioadele, care vorbesc despre originile comune ale dacilor cu populaţia Ţărilor Baltice, şi ele nu pot fi ignorate.

– Colegul nostru, Ciprian Rus, tocmai a sosit din Polonia, unde au fost găsite urme arheologice ale civilizaţiei dacice: ceramică, bani şi brăţări. S-au făcut şi aici astfel de descoperiri?

– Legăturile noastre sunt mai vechi decât perioada dacică! Vă pro­pun să pornim cu zona preistorică a muzeului Kernave, ca să vedeţi con­cret descoperirile. Expoziţia cuprin­de perioada în care populaţiile din regiu­nea Lituaniei şi a Ţărilor Bal­tice au contactat alte civilizaţii, şi în mod special, civi­lizaţia de pe malu­rile Du­nării. De altfel, în mitologia lituaniană întâlnim foarte des Dună­rea. Pare bi­zar ca un râu care udă teritoriul României să facă parte din folclorul şi legendele de aici. Aceasta este do­vada că pentru strămoşii litua­nie­nilor, zona Du­nării nu era necu­nos­cută. Aceste contacte au început încă din neolitic. Un timp înde­lungat, populaţia de aici a fost silvestră, trăia în pădure sau în apropierea pă­durilor, agricultura nu era atât de dezvoltată. Ea a venit dinspre Du­năre, cultura neolitică a ajuns aici şi s-a dezvoltat. Vorbim, în principal, de cultura Cu­cuteni, venită la noi cu toate beneficiile cu­nos­cute ale aces­tei civi­li­zaţii, în special cera­mi­ca. Acesta a fost primul val venit dinspre terito­riul actualei Românii către noi. Aşa au ajuns la noi, atât dezvoltarea agri­­culturii, cât şi sculp­tura de dimen­siuni re­duse, figurinele mode­late din lut, cu formele lor specifice. Este vorba despre acele figurine mici, înfăţişând femei sau zeiţe, simboluri ale fecundităţii. În această zonă nordică, populaţia a început să le facă şi din chihlimbar, el găsin­du-se din belşug aici, şi fiind cel mai preţuit ma­terial, cu puteri magice. Aces­ta a fost primul con­tact dintre sud şi nord, dintre popu­laţiile ce aveau să fie mai târ­ziu numite dacică şi baltică.

„Tot ce este fabricat din bronz pe teritoriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică”

– Observăm că şi multe din obiectele de metal expuse în muzeu seamănă iz­bi­tor cu obiectele da­cice din muzeele ro­mâneşti.

– Sigur că da! A doua etapă a fost în epoca bron­zului, la fel de importantă. Această fază a ajuns la noi tot din Carpaţi! Tot ce este fabricat din bronz pe teri­toriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică. Deoa­rece în această zonă nu aveam metale, ele au venit din Carpaţi, cu tot cu cei care ştiau să le folo­sească şi să le lucreze. Acolo era o puternică cultură a meta­lului, şi întreaga Europă centrală a fost influ­enţată de ea, inclusiv populaţia baltică. Dacă tehnica de lucru poate să fie câteodată diferită, venind probabil cu un ocol şi de prin alte părţi ale Europei centrale, metalul folosit este absolut sigur din regiunea Carpaţilor, probabil a Apusenilor. Dar în această etapă, schim­burile se fă­ceau pe rute deja cunoscute, pe legături deja stabi­lite. Erau schimburi între populaţii cu un trecut şi cu o cultură deja comune.

– Istoricul danez Gudmund Schüte a publicat o hartă a nor­dului Europei, co­piată după harta geo­gra­fului grec Pto­lemeu din Alexandria (sec. I), în care, pe zona din vecinătatea Mării Baltice, sunt tre­cuţi geto-dacii. Asta înseam­nă că nu doar cul­tura dacică, ci dacii înşişi au ajuns, cândva, până aici.

– Cu siguranţă că înainte cu un secol de Hristos, deja putem vorbi de legături cu populaţia dacă şi geto-dacă, statul geto-dac fiind deja în formare. Din datele pe care le avem acum, se pare că legăturile cu ei s-au oprit atunci, o perioa­dă, nu se ştie de ce. Însă la un secol după Hristos, de la anul 200-300 înainte, un nou val puter­nic de populaţie vine dinspre Dacia aici. Sunt astfel re­luate vechile legături şi relaţii, este o relansare a lor. Între timp, Dacia deve­nise provincie romană şi ro­manii erau interesaţi de această regiune baltică, unde dacii aveau legături pu­ter­nice. Contacte cu Imperiul Roman, prin diferite provincii ale sale, mai exis­ta­seră, însă de data aceasta, romanii încercau să pătrun­dă spre nord mai uşor, prin intermediul dacilor, care cunoşteau mai bine căile de acces şi aveau relaţii mai strânse cu nordicii.

Românii dorm!

– Aţi descoperit urme arheologice care să ade­ve­rească ceea ce afirmaţi?

– Cercetătorii lituanieni, o spun cu pă­rere de rău, nu au legături strânse cu omologii lor din Româ­nia. Noi cunoaş­tem mişcarea dacilor pe aceste teri­torii, însă ne lip­seşte expertiza româneas­că pe această problemă. Sunt obiecte din Carpaţi descoperite până în Cri­meea, dar niciun istoric român nu a aprofundat pâ­nă acum contextul în care ele au ajuns acolo, sau legătura noastră cu sudul, pornind de la artefactele des­coperite. Este bine stu­diată doar perioada neo­litică, unde am găsit multe dovezi ale relaţiilor cu spa­­ţiul României.
Pentru epocile ulteri­oare, ca obiecte descoperite, avem aceste brăţări şi inele, cu terminaţii de cap de şarpe, ca cele dacice, şi ştim că unele dintre ele vin din zona Vistulei, aşa cum certifică şi desco­peririle arheologice polo­neze des­pre care vorbeaţi. Aseme­nea podoabe sunt întâlnite în tot centrul Eu­ropei.

– Lituanienii, la fel ca şi dacii, s-au desprins greu de păgânism. Prin­tre simpatizanţii de astăzi ai ani­mismului, circulă ideea că Romuva, religia pă­gână a lituanienilor, păstrează urme de zamol­xia­nism. Există dovezi depre aceste legă­turi?

 

 

– Noi avem o lungă tradiţie a păgâ­nismului, creştinismul fiind acceptat for­mal abia în secolul 14. Cu sigu­ranţă că dacă au existat legături între zona Dunării şi Marea Baltică, ele s-au manifestat şi în zona religioasă. Dacii şi li­tuanienii aveau în comun animismul, dar şi anumite tradiţii, anumite mitologii sau ritualuri. Avem in­formaţii despre înmormântare, de exemplu. În epoca bronzului, avem în paralel cu tradiţia înmor­mântării în tumuli, şi un anumit ritual al arderilor. Acesta este venit dinspre Dacia, cu cinci-şase secole îna­in­te de Hristos. Informaţiile sunt puţine din acea perioadă, este posibil să existe şi alte simili­tudini, cum este, de pildă, existenţa conco­mi­tentă, în Ro­mâ­nia şi Lituania, a Doinei şi Dainei, în care este vorba, adesea, de… Du­năre.

– Ce-ar trebui făcut, pentru ca cer­cetările legate de prezenţa civilizaţiei dacice în Ţările Baltice să avanseze?

 

 

– Avem o colaborare bună cu arheo­logii din Basa­rabia, dar, din păcate, nu avem deloc contacte cu arheo­­logii din România. Poate dacă ar exista legături mai strânse cu cercetătorii români, mult mai multe lucruri importante pentru istoria noastră comună ar ieşi la supra­faţă. M-aş bucura ca interesul lor pentru descoperirile din Lituania să fie mai mare şi îi aştep­tăm cu braţele des­chise.

 

 

,,Publicat inițial în Formula AS” nr.1187 din 2015

scris de Cătălin Manole