Copacul poate fi votat în competiția ”Arborele anului” pentru a fi salvat de asfalt
https://www.arboreleanului.ro/voteaza.php?id=17
Fago-molidul din munții Retezat înscris de Agent Green în competiția internațională ”Arborele Anului” a fost desemnat printre cei 12 finaliști care se votează online începând cu această săptămână și până la sfârșitul lunii octombrie.
Liniştea şi armonia ce domnesc în munții Retezat au devenit iminent şi brutal ameninţate de defrişare, betonare şi asfaltare. Pe 6 iulie 2011 s-a dat acordul de mediu pentru construcţia tronsonului 3 al drumului naţional 66A pe culoarul Cerna – Jiu de Vest. 17 hectare de pădure din apropierea fago-molidului urmează să fie defrişate. Zilele liniştite ale arborelui sunt numărate. Locul ar urma să devină în scurt timp un banal loc de pic-nic. Terenurile de lângă drum au devenit deja subiect de afaceri imobiliare. O dezvoltare haotică asemănătoare cu multe locuri din ţară ar urma să compromită unicitatea Retezatului dată de natura în stare pură. Recunoaşterea importanţei fago-molidului ca emblemă a pădurii ce îl înconjoară este esenţială pentru protejarea ultimului Peisaj Forestier Intact din zona de climă temperată a Europei [1].
Copacul care a îndrăznit să stea în calea asfaltului străjuieşte o poiană de pe valea ce porneşte din imediata vecinătate a pasului Jiu-Cerna către Retezatul Mic (Retezatul calcaros). Nu există un traseu turistic marcat aici. Ochii oamenilor au văzut rareori aceste locuri. Arborele îşi are rădăcinile din seminţele căzute de la arborii mai bătrâni de fag şi de molid din pădurea virgină ce înconjoară poiana. Se ştie că dintotdeauna fagul şi molidul au fost buni „prieteni”. Copacii au crescut bine unul la umbra celuilalt, însă foarte rar ei au fost descoperiţi crescând împreună atât de armonios. Fago-molidul din Retezat reprezintă exemplul perfect de prietenie dintre fag şi molid.
Pădurea ce înconjoară arborele, face parte din ultimul Peisaj Forestier Intact din zona de climă temperată a Europei, unde sunt adăpostite animale sălbatice precum ursul, lupul, râsul, jderul de copac, pisica sălbatică, dar şi căpriorul, cerbul şi capra neagră. Aici, pe mai bine de 100.000 de hectare nu există urme ale omului. Nu sunt drumuri asfaltate, conducte, aşezări omeneşti, tăieri rase de pădure sau specii exotice de plante şi de animale. Totul este natură în stare pură. Aici este inima vieţii sălbatice din Europa! Tot în împrejurimile arborelui pot fi observate în diferite momente ale anului mii de specii de plante cu flori şi de fluturi viu coloraţi. Fructele de pădure şi ciupercile sunt la ele acasă. Cântecul păsărilor rare care trăiesc aici sau care vizitează arborele completează această scenă a vieţii. Fago-molidul este situat în plin habitat al animalelor sălbatice ce nu cunosc omul, dar şi al animalelor care doar traversează zona. Arborele este situat exact la răscrucea dintre două coridoare de deplasare ale acestor animale (coridorul ce leagă Retezatul mare de munţii Vâlcan şi coridorul Jiu de Vest – Cerna). De aceea împrejurimile fago-molidului reprezintă locul ideal de pândă şi de atac pentru animale de pradă precum lupul şi râsul care ştiu că după o ploaie de vară căprioarele şi cerbii ies în această poiană să se usuce la soare.
Competiţia „Arborele anului” este derulată în România de către Fundaţia pentru Parteneriat. Un juriu naţional format din jurnalişti, activişti de mediu, botanişti sau specialişti silvici au ales, din cei 27 de arbori înscrişi, un număr de 12 finalişti, care au acces în faza finală a competiţiei. Fişierele cu cei 12 finalişti sunt postate pe site-ul programului www.arboreleanului.ro, iar copacii pot fi votați timp de 50 de zile, oricine va putea să-şi exprime votul online pentru arborele preferat. Câştigător va fi desemnat acel arbore care va întruni cel mai mare număr de voturi până în data de 31 octombrie.
NOTĂ:
[1] Informatii despre PFI:
https://www.agentgreen.ro/new/index.php?id=133