Sinaia, inima planetei verzi

Festival international de filme ecologice

Intr-o iarna de basm, Sinaia a gazduit timp de trei zile, un festival de filme cu teme ecologice, dublat de mese rotunde, cu invitati exceptionali. Green Planet Blues a fost si de data aceasta, la cea de a doua editie, un eveniment cu personalitate, pentru care a meritat sa asteptam un an. Prezenta mai multor oameni preocupati de mediu, din Olanda, Franta sau Grecia, a facut ca mesele rotunde sa para un mic cartier general al unei armate pornite sa salveze natura. Dupa ce anul trecut evenimentul de la Sinaia a fost deschis de Leonardo di Caprio, anul acesta a fost randul altei vedete, Antonio Banderas, sa deschida festivalul „verde”. Iata cateva din momentele speciale ale acestui eveniment.

 

O casa din paie

 

V-ati gandit vreodata ca o casa poate fi facuta din baloti de paie si ca poate fi mai buna decat una din beton? Ei bine, s-a gandit la asta o familie de francezi. Filmul „Une maison en paille” (realizat de Boris Claret) a prezentat temeritatea acestei familii de a construi o astfel de casa, cu toate piedicile ivite in drum. Visul lor: sa ridice o casa 100% ecologica. Un film de vazut cu carnetelul in mana: in el gasesti toate solutiile pentru a face in cele din urma o ditamai vila cu etaj si mansarda, total ecologica. Si asta, fara sa toarne un gram de ciment! O fundatie din nisip, var si piatra, structura de lemn si acoperis de tigla. Iar peretii facuti chiar din baloti de paie, indesati intr-o nisa special construita. Paiele indesate bine au fost apoi unse cu mai multe straturi de pamant in diferite compozitii. Tencuiala a iesit perfect si zidul drept. Avantajele unei astfel de case? De la materiale mai ieftine si deci costuri mai mici, pana la o izolatie mai buna decat orice beton. O casa in care e racoare vara si cald iarna, construita cu materiale naturale, care nu dauneaza in nici un fel sanatatii. Umiditatea se regleaza de la sine si consumul de energie este redus.

 

 

La confortul dat de o astfel de casa naturala trebuie adaugate doua castiguri: ai evitat poluarea planetei, cu fabricarea de ciment si alte materiale chimice, si esti atractia intregului sat – la noua casa a inceput un adevarat pelerinaj al vecinilor, veniti sa admire minunea ecologica. Plus ca familia de francezi a devenit vedeta in intreaga Franta, filmul circuland in caravana, in localitati unde oamenii doreau sa vada si sa isi noteze „cum se face”.

 

Pirat cu acte in regula

 

Paul Watson este unul dintre membri fondatori ai Green Peace, cea mai puternica organizatie de lupta pentru natura, din lumea intreaga. Vazand ca in ciuda protestelor si a legilor existente oamenii continua sa distruga mediul, si-a adaptat si el armele la noile provocari: s-a facut pirat. Numai ca el ataca doar piratii ce vaneaza balene si casaloti, in ciuda restrictiilor, aceste specii fiind pe cale de disparitie. Si-a dotat vaporul cu bombe artizanale, tunuri cu apa si colti enormi din otel, si de fiecare data cand intalnea un vapor de braconieri, ce nu raspunda somatiilor, trecea la fapte si ii ataca. Desi a fost arestat de mai multe ori pentru distrugerile provocate, niciodata nu a fost condamnat! De ce? Raspunsul e foarte simplu, si e bine de stiut de toti cei ce iubesc natura: legile internationale stabilite de ONU spun ca ORICINE are dreptul de a interveni daca observa ca mediul inconjurator este in pericol. Povestea lui Paul Watson a fost transformata ulterior intr-un film: „Pirat for the Sea”. La Sinaia a venit, tocmai din Los Angeles, insusi regizorul filmului, Ron Colby, producator veteran al Hollywood-ului.

– Ce v-a determinat sa faceti acest film din banii dumneavoastra?

Ron Colby: M-a impresionat personajul Paul. Il stiam de multi ani si ii stiam povestile despre lupta pentru mediu, dar cand am auzit ca s-a facut „pirat”, am zis: „Stai ca asta e ceva”. In general, oamenii isi spun: „Ce pot eu sa fac? Sunt un om simplu”. Ei bine, si Paul este un om simplu, dar a avut determinarea si hotararea de a face cu adevarat ceva. Asta, dincolo de mesajul si ideile pentru care lupta, ce meritau aduse in fata publicului larg.

– De ce i-ar interesa pe romani un film despre balenele din nu stiu ce ocean?

– Din mai multe motive. Exista un lant trofic: pestele mic este inghitit de unul mai mare, care este inghitit de unul si mai mare si tot asa. Dar omul este in capatul lantului. Ne hranim cu animale ce se hranesc cu alte animale si daca unul dispare s-ar putea sa ne trezim intr-o zi ca nu mai avem ce manca, pentru ca disparitia unei specii poate dezechilibra intregul sistem. Pe de alta parte, daca mediul este poluat, vom manca si noi substante chimice consumate de animale, substante care raman in noi. Mercurul si dioxina sunt doar cele mai cunoscute dintre ele, dar sunt multe altele. Asa ca atunci cand protejam mediul, animalele, ne protejam pe noi insine. Ca sa nu mai vorbim de apa si pamant, care trebuie la randul lor protejate. Uitam ca pe Pamant toate lucrurile sunt legate intre ele. Chiar daca noi suntem aici si ni se pare ca nu ne afecteaza disparitia balenelor. De aceea, ar trebui sa ne reconectam la natura si sa fim cu ea. In Romania nu aveti ocean, dar aveti Marea Neagra. De la aproape doua milioane de delfini, acum mai sunt cateva mii. Mor din cauza poluarii, a braconajului. Pescarii spun ca „delfinii le mananca pestele”, ca si cum pestele este al nostru, al oamenilor. Dar nu este. Delfinul este o fiinta care traieste ca si noi, oamenii, pe acesta planeta. Sunt fiinte foarte inteligente. Ce ne da noua dreptul sa consideram ca Pamantul este mai mult al nostru decat al lor?

Apoi, Romania, din ce am vazut pana acum, are un popor foarte credincios. Credeti in Dumnezeu. Unul dintre comandamente este: „Sa nu ucizi”. Nu se spune daca om sau animal, ci doar sa nu ucizi. Dar oamenii ucid, mai ales animale. Ce veti spune in fata lui Dumnezeu, cand va trebui sa recunoasteti ca ati fost indiferenti la uciderea creatiei Sale, la uciderea unei specii intregi, cum sunt balenele? O specie intreaga creata de Dumnezeu dispare! In fata Lui, sunteti responsabili chiar si de balenele dintr-un ocean indepartat, pentru ca sunt tot creatie divina. Ca sa nu mai vorbim de speciile in pericol de aici, din Romania.

– Ce e de facut?

– Ce face Paul in filmul meu. Sa reactionezi, sa faci ceva, orice. Faceti legi mai restrictive.

– Avem legi, insa nu sunt respectate. Se taie paduri si se braconeaza cu toate legile europene pe masa.

– Conform chartei ONU, ORICINE are dreptul de a reprezenta legea internationala, cand e vorba de amenintarea naturii. Oricine poate reprezenta legea si actiona in consecinta, cand vine vorba de natura! Asa ca atunci cand vedeti ca cineva distruge mediul, actionati, e dreptul vostru, al oricui!

Revolutia incepe de-acasa

 

Sa zicem ca, desi iti doresti foarte mult sa salvezi planeta, nimic nu este in apropiere ca sa te ajute sa devii erou: pe strada ta nu traiesc balene pe cale de disparitie, iti lipseste curajul de a urmari braconierii cei rai si nici nu ai timp sa te legi cu lanturi de vreo cladire publica, in semn de protest, pentru ca ai familie si copii, si la serviciu un sef cu ochii pe ceas. Ce poti face in cazul asta?Andrew Nisker, regizor canadian, propune sa incepi o revolutie la tine acasa. Mare scofala!, ar spune oricine. Dar Andrew a convins o familie de canadieni sa isi pastreze in casa propriul gunoi timp de trei luni. Familia-cobai McDonald nu numai ca a umplut un garaj cu peste 50 de saci de gunoi, dar a descoperit ca gesturile casnice mici polueaza grav planeta. Detergentul otraveste apa, electricitatea consumata e produsa undeva si, ca sa fie obtinuta, polueaza, masina murdareste nu doar cu benzina, dar si cu ulei, cauciuc sau praf de pe placutele de frana si asa mai departe, pana la reciclarea obiectelor iesite din uz, care sunt o bataie de cap. Iar gunoiul, ei bine, nu dispare pur si simplu, dupa ce il aruncam din casa. Are inca un drum lung de strabatut si cineva va suferi din cauza lui, imediat si pe termen lung: ajungand in apa si pamant, se intoarce in cele din urma impotriva noastra. Filmul lui Andrew nu vine si cu solutii. Doar contabilizeaza rece contributiile unei familii obisnuite la transformarea planetei intr-un loc murdar si nesanatos. Dupa proiectie, l-am intrebat pe regizor, prezent si el la Sinaia:

– Mesajul filmului dvs. este ca suntem prizonierii civilizatiei, ca nu putem face nimic si ca poluam cu fiecare gest. De ce nu ati prezentat si solutii pentru probleme?

– Andrew Nisker: Pentru ca nu am vrut sa fie un film educativ, pur si simplu. Daca filmul ii va ingrijora pe spectatori, ii va face sa gandeasca: „Doamne, cata mizerie produc in jurul meu!”, e de ajuns! Singuri vor cauta solutii si in ziua de azi ele sunt la indemana. Oricine poate sa descopere usor ca exista detergenti fara fosfati si sa ii utilizeze, poate sa stranga gunoiul reciclabil separat sau poate sa scoata din priza un aparat electric care sta nefolosit etc. Filmul nu isi propune sa dea solutii, ci sa ii faca pe oameni sa constientizeze distrugerile pe care le fac si sa ii impulsioneze sa isi schimbe mentalitatea. Daca se vor gandi la filmul meu, inainte de a aprinde lumina in timpul zilei, e un inceput. Apoi, filmul isi propune sa le spuna oamenilor ca daca vor sa fie eroi, pot incepe chiar la ei acasa, unde sunt destule de facut. Copiii educati sa isi aduca acasa ambalajul biscuitilor pentru a fi pus la reciclare sau un tata care se duce macar o zi pe saptamana, cu bicicleta, la serviciu, sau evitarea produselor cu doua ambalaje, sunt gesturi foarte marunte in sine. Dar daca le luam cu totii in serios, poate fi o adevarata revolutie!

Oamenii de aur

Ultimul film de la Green Planet Blues a prezentat cinci portrete de oameni obisnuiti, care lupta pentru protejarea planetei. Realizat de francezul Cyril Peyramond, filmul este de fapt povestea unui profesor, Sebastien. El, impreuna cu elevii sai, si-a pus de multe ori intrebarea daca se poate face cu adevarat ceva pentru planeta, in conditiile in care resursele ei sunt consumate si poluate din ce in ce mai repede. Pentru a gasi un raspuns, Sebastien porneste intr-un tur al lumii, ca sa intalneasca cinci castigatori ai premiului Goldmen, pentru protejarea mediului.

Iata ce a spus Sebastien la sfarsitul aventurii sale: „Am plecat ca sa gasesc raspunsuri la intrebarile ce ma framantau. Timp de un an, am impartit viata mea cu oameni care au reusit cu adevarat sa schimbe lucruri in tara lor si care joaca astazi un rol determinant in pastrarea planetei asa cum e ea. Ei sunt „eroii naturii”. I-am intalnit, i-am ascultat si am incercat sa transmit marturiile lor. Am iesit din experienta asta mult mai intarit in convingerea mea de a trezi constiintele si de a le pune in legatura cu acesti eroi, pe care i-am cunoscut. Sunt, pana la urma, niste personaje obisnuite, dar care au realizat lucruri iesite din comun. Intalnirea cu ei mi-a redat increderea in umanitate”. Ce exemplu mai bun de generozitate sau solidaritate decat oamenii acestia imprastiati in lume, care isi pun cateodata in joc viata pentru cauza in care cred? Unul a luptat pentru oprirea masacrarii gorilelor, altul face tot ce poate pentru reciclarea muntilor de gunoaie din Indonezia, altii se ocupa de familiile afectate de o catastrofa ecologica in India, un preot lupta pentru oprirea defrisarilor in America de Sud. Oameni de aur, cu inimi de aur, ce isi pun viata in slujba unei lumi mai bune, pentru generatiile viitoare. Oameni ce te emotioneaza prin asumarea anonimatului, in gestul lor generos de a-i ajuta pe ceilalti, de a ne ajuta pe noi. La Sinaia au rulat multe alte filme, unele pur si simplu militante pentru o planeta mai curata, altele, realizate exceptional, nu doar ca mesaj, ci si artistic. „Ce s-a intamplat cu Brenda Hean”, „Ultimele zile ale Shishmaref-ului” sau „O tara minunata” au fost filme pe care nu ar trebui sa le ratati, daca va intalniti vreodata cu ele. Ceea ce este destul de greu, in conditiile in care distribuitorii de filme din Romania par blocati in obsesia lor pentru filmele comerciale americane… O speranta ar fi retrospectiva acestor filme, macar la Bucuresti.

Pionierul caselor ecologice

Paralel cu filmele, la Sinaia s-au desfasurat mese rotunde cu discutii pe teme de mediu. Cele doua mari teme ale acestui an au fost casele ecologice si reciclarea. Capul de afis a fost Gernot Minke, pionierul caselor 100% naturale. Profesor si arhitect la Universitatea Kassel, Germania, Minke a facut o prezentare „nemteasca” proiectelor sale. La obiect, cu maxima concizie, el a inceput cu un mic istoric al „caselor naturale” si ce inseamna ele. Pentru „Formula AS” el a facut cateva precizari suplimentare.

– Si atunci de ce oamenii continua sa faca niste case scumpe si mai putin sanatoase?

– Sunt cateva motive. Fie nu stiu ca se poate altfel, fie au impresia ca o vila mare din beton iti da un statut deosebit. Si, ceea ce am observat in Europa de vest, constructorii nu vor sa le faca pentru ca sunt… prea ieftine si nu castiga destul cu ele! Romania are traditie in constructia caselor din pamant. Ar trebui sa recuperati si sa folositi aceasta cunoastere. Viitorul va fi al solutiilor ecologice!”

Cristina Hoffman
„E o rusine pentru oficiali”

– Locuiti in Belgia si sunteti selectioner al festivalului de la Cannes. De ce ati decis sa faceti in Romania un eveniment cinematografic dedicat mediului?

– Eu am proiecte in Romania inca din 1997, cand am simtit ca vine un val romanesc in cinema si am vrut sa il sustin, facand tocmai puntea cu occidentul, in care locuiam de peste 30 de ani. Pe aceeasi linie, am promovat si eu personal un astfel de eveniment, precum Green Planet Blues. E intr-o traditie a implicarii mele intre Romania si Occident.

– E al doilea an in care aduceti oameni speciali, aveti discutii de interes maxim, dar nimeni de la Ministerul Mediului sau dintre oficialitatile romanesti nu participa efectiv la ele. Cum se explica?

– Da, asa este. Sunt total absenti, si ca sustinere, si ca prezenta. Sunt profund uimita. Eu am vrut sa facem festivalul la Sinaia, pentru ca e un loc unde oamenii sunt preocupati de ecologie, e legat de natura, nu are poluarea unui oras mare. Dar poate ar trebui sa il facem la Bucuresti, sub nasul autoritatilor, ca sa il vada. Pentru oficiali e o rusine: ai un invitat cum este arhitectul Gernot Minke, o mare somitate, si nu vine nimeni sa ii stranga macar mana si sa il salute.

– Va felicit inca o data pentru editia din acest an!

Fotografiile autorului

 

Publicat inițial în ,,Formula AS”-nr.906 din 2010

scris de Cătălin Manole