28 Mai 2018
Comunicat de presă Agent Green și Euronatur
Link video (clean feed): https://vimeo.com/272153362
Protest în inima Parcului Național Domogled pentru a expune cea mai mare criză de mediu din Europa
25 de activiști au protestat în mijlocul parcului national Domogled – Valea Cernei sâmbătă 26 mai împotriva exploatărilor forestiere din parcurile naționale. Aceștia au desfășurat peste stâncile din zona Cernișoara 2 bannere uriașe (96 metri pătrați, respectiv 64 mp) cu mesajul ”STOP exploatărilor în parcurile naționale” în limbile română și engleză, adresat Ministerului Mediului. Scopul acțiunii a fost de a atrage atenția publicului international cu privier la distrugerea deliberată și accelerată a pădurilor din parcurile naționale, aceasta reprezentând cea mai mare criză actuală a naturii din Europa.
Protestul a început la sosirea oficialilor Romsilva care îl înoțeau pe europarlamentarul austriac Thomas Waitz, aflat într-o vizită de deocumentare în ariile protejate de interes European din România. Printre oficialii Romsilva surprinși de protest s-au numărat și Dragoș Mihai, șef serviciu arii protejate și Ioan Gașpar, directorul administrației parcului național Domogled – Valea Cernei. La discuții a asisitat și a participat și vicepreședintele Senatului, domnul Mihai Goțiu, îngrijorat de situația parcurilor naționale. Gabriel Păun, președintele Agent Green a reproșat oficialilor Romsilva faptul că nu cunosc și nu respectă definiția parcurilor naționale: ”Sunteți în ilegalitate. În parcurile naționale nu sunt premise exploatările. Sunt premise doar activități tradiționale ale comunităților locale. Ori în parcurile administrate de Romsilva, comunitățile locale nu primesc nimic și asistă neputincioase cum sute de mii de cubi de lemn din pădurile devastate pleacă la export. Cele din Domogled ajung chiar și în China. Alte țări europene plătesc bani grei să își renatureze pădurile din parcurile naționale și Romsilva taie în păduri naturale secular și chiar virgine. De ce?”.
”Pădurea vrea să fie tăiată” a răspuns Gașpar.
Cel puțin 382.000 m3 de lemn au fost exploatați commercial din parcurile naționale doar în ultimul an, potrivit datelor din SUMAL, baza de date națională oficială pentru păduri. Parcul national Domogled a fost cel mai afectat de tăieri în ultimii 10 ani. Cel puțin 123.000 m3 de lemn au fost exploatați doar în ultimul an. Nici măcar 50% din suprafața parcului Domogled nu sunt official sub protecție strictă. Exploatările forestiere sunt omniprezente în acest parc, chiar și în pădurile secular din mijlocul parcului. Zona Cernișoara a început să fie tăiată în anul 2017, adică exact când 1367 hectare de pădure de aici ar fi trebuit să intre în Patrimoniul Mondial UNESCO, obiecitv ratat. 2 parcele au fost deja tăiate anul trecut (6A și 8B), europarlamentarul austriac afirmând la fața locului că : ”În afară că într-un parc national nu ar trebui să se taie, din ce văd aici, firmele care au tăiat ar trebui să fie la tribunal pentru cum au lucrat și au pus în pericol viața lucrătorilor.”, a spus Waitz. Protestul din 26 mai s-a desfășurat chiar la baza parcelei 2A, una dintre parcelele planificate pentru a fi tăiată în perioada imediat următoare. Parcela 27C este de asemenea planificată spre a fi tăiata vara această, desi este situate în mijlocul zonei rămase intacte din bazinul Cernișoara. ”Nu pot să înțeleg cum veți ajunge la parcela 27C domnule Dragoș Mihai. Este jungle acolo. Este sălbatic. Nici măcar la picior nu putem ajunge acolo. Veți dinamita versanții, ce veți face”, a întrebat Păun. ”Păi renunțăm la parcela 27. Nu se mai taie”, a spus Dragoș Mihai.
”Romsilva este totuși doar administratorul parcurilor naționale. Din confruntarea de la protest am înțeles că Romsilva nici măcar nu face diferența între pădurile de producție și cele de protejat. De vină este de fapt ministerul mediului, care nici până astăzi nu a binevoit să răspundă dorinței oamenilor care au semnat petiția și oamenilor de știință care au semnat un memorandum pentru a proteja parcurile naționale. Acestea au fost depuse încă de la 12 martie. Pădurile parcurilor naționale acoperă doar 1% din suprafața României, dar acestea înseamnă întreg universul pentru mii de specii de flora și de fauna și adăpostesc păduri primare, lupi, râși și urși. Discuțiile politice au eșuat, așa că am decis să ridicăm tonul chiar din mijlocul pădurilor rănite pentru a alerta publicul și instituțiile europene.”, a adăugat Păun.
”Arborii din spatele acestor bannere uriașe sunt deja marcați spre a fi tăiați. Dar parcurile naționale au fost de asemenea desemnate drept situri europene protejate Natura 2000. Degradarea pădurilor naturale nu este permisă potrvit directivelor europene. Drama din România depășește cu mult dezastrul din parcul national din Bialiowieza din Polonia pentru care Curtea Europeana de Justiție a anunțat sancțiuni de milioane de euro. Cerem Comisiei Europene să stopeze aceste tăieri pentru a preveni sancționarea României”, a spus Matthias Schickhofer, consultant senior al Fundației Internaționale EuroNatur.
În prezent, niciunul dintre cele 13 parcuri naționale nu corespund regulilor IUCN, iar România nu are nici măcar un plan pentru a le respecta. Din contră, în anumite parcuri, Romsilva forțează reducerea suprafețelor de non intervenție, iar ministerul mediului nu se opune.
“Această tendință este diabolică. Nu doar România, ci întreaga Europa va pierde acest tezaur natural. Dacă eșuăm să stopăm această drama, cele mai multe păduri de paradis vor dispărea curând, pentru totdeauna”, a încheiat Păun.
EuroNatur și Agent Green solicită Ministerului Mediului să:
- Stopeze imediat toate exploatările forestiere din parcurile naționale.
- Să respecte toate regulile și principiile IUCN în toate parcurile naționale.
- Să aloce sufficient buget de Stat pentru administrarea parcurilor naționale.
- Să restructureze toate consiliile științifice ale parcurilor naționale, alegând doar oameni de știință independenți pentru conservarea biodiversității.
- Asigure că niciun membru al comunităților locale de pe raza parcurilor naționale nu vor mai avea nimic de pierdut și să le ofere suficiente compensații și facilități pentru restricțiile impuse de regimul de non intervenție.
Link video (clean feed): https://vimeo.com/272153362
Pingback: Pădurile virgine din bazinul Cernișoara (Parcul Național Domogled – Valea Cernei) au devenit de acum strict protejate, la 3 ani de la protestul Agent Green și după o serie de investigații și procese în cele mai înalte instanțe ale României -
19/05/2021 07:19