CNA nu trebuie să influențeaze dezbaterea OMG

Agent Green cere CNA drept la replică și anchetă a Ministerului de Interne

Agent Green este indignată deoarece decizia 493 din 6 mai 2010 a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) forțează postul de televiziune care a expus factori de decizie în domeniul OMG (organisme modificate genetic) aflați în situații de incompatibilitate să ofere drept la replică corporației agro-chimice Monsanto [1].

Știrile televizate care au vizat Monsanto și factorii de decizie implicați au prezentat în mod echilibrat poziții pro și contra ingineriei genetice. În emisiuni au fost expuși de asemenea: Nicolae Hristea, fostul director de la Ministerul Agriculturii responsabil de OMG, actualmente conducător al ONG-ului Agrobiotechrom fondat și de Monsanto, precum și Cristina Cionga, fost funcționar al Ambasadei SUA la București, actual director afaceri publice la Monsanto. Opiniile exprimate pe post, cu privire la subiectul reportajului au fost conforme cu faptele prezentate, înșiși cei implicați recunoscându-și vinovăția [1].

Considerăm că atât Valeriu Tabără cât și Elena Badea au conflicte de interese pe subiectul OMG pe care le și recunosc, dar pe care din aroganță sau din inconștiență le ignoră. Aceștia au fost și încă sunt plasați în poziții de luarea deciziei în privința autorizării cultivării de plante modificate genetic, iar justiția nu face nimic pentru remedierea situației. Domnul Tabără conduce Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, iar doamna Badea este membră a Comisiei de Securitate Biologică. Ambii au luat și încă iau decizii privind OMG și în același timp colaborează cu Monsanto. Este timpul pentru domniile sale să plătească în fața justiției și a românilor care doresc interzicerea OMG”, a spus Gabriel Păun, Președinte Agent Green.

În realitate dreptul la replică ar trebui să aparțină organizației Agent Green și profesorului Gilles-Eric Seralini de la Universitatea Caen din Franța. Recent organziația publicase și în România rezultatele studiilor Universității care arată că porumbul modificat genetic MON810 produs de Monsanto prezintă semne de toxicitate pentru organele interne rinichi și ficat ale animalelor testate. În zilele ce au urmat dezvăluirilor pe postul de televiziune, organziația și profesorul au fost insultate fără drept la replică în emisiunea difuzată în direct în data de 4 aprilie la același post de televiziune tocmai de acei factori de decizie care fuseseră expuși în situații de confilcte de interese. Întreaga emisiune a prezentat doar opiniile susținătorilor Monsanto și ai OMG. Nu a fost invitat niciun oponent al plantelor modificate genetic obținute prin inginerie genetică. ”CNA se află într-o situație penibilă care dovedește fie incompetență, fie influență din partea corporației Monsanto. Membrii săi au oferit drept la replică Monsanto când trebuia să ni-l ofere de fapt nouă. Este un semnal extrem de grav și un atentat la libertatea presei și la informarea corectă a publicului. CNA trebuie să îndrepte situația și Ministerul de Interne să ancheteze cazul.”, a încheiat Păun.

Agent Green cere:

  • CNA drept la replică
  • Ministerului de Interne să ancheteze implicarea Monsanto în luarea deciziei de către CNA și a situațiilor de incompatibilitate în care s-au aflat și/sau încă se află Valeriu Tabără, Elena Badea și Nicolae Hristea

 

NOTE:
[1] Decizia nr. 493 din 06.05.2010 privind obligaţia radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. de a acorda dreptul la replică S.C. MONSANTO ROMANIA S.R.L.
https://www.cna.ro/Decizia-nr-493-din-06-05-2010.html?debut_art_freres_01=30
[2] Stirea în care Valeriu Tabără și Elena Badea se recunosc în situații de incompatibilitate:
https://observator.antena1.ro/video/Wozg6jFoyb9