Zeii padurilor noastre – arbori de sute de ani
Daca cineva ar intra in biserica la care mergeti duminica si ar incepe sa ii darame turlele si sa ii dea sfintii jos de pe ziduri, daca i-ar topi clopotele si cu o drujba i-ar face bucati altarul, nu ati fi ingroziti? Nu ati incerca sa il opriti pe nebun, fie si cu forta? Ei bine, aceasta necuviinta se petrece cu o catedrala uriasa, lasata de Dumnezeu oamenilor pe pamant: padurea. Templul vietii, in care slujba o canta pasarile cerului si florile parfumeaza aerul, e devastat. Locul sacru al acestui pamant, unde odinioara batranii se spovedeau brazilor uriasi este daramat de cativa nebuni, oameni bolnavi dupa bani si putere. Cineva trebuie sa ii opreasca. Noi trebuie sa ii oprim.
VICTOR GIURGIU este Presedintele Sectiei de Silvicultura a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice. Intreaga sa viata a fost pusa in slujba padurilor Romaniei. Am stat de vorba cu domnia sa, pentru a afla, de la cea mai competenta sursa, care este situatia adevarata a padurilor romanesti.
„Suntem pe marginea prapastiei!”
Catalin Manole: – Pentru un portret cat mai aproape de adevar al padurii romanesti de astazi, va propun sa incepem cu un scurt istoric. Care a fost destinul ei pana acum?
Victor Giurgiu: – As incepe cu o constatare pe cat de adevarata, pe atat de uluitoare: toate evenimentele politice care au schimbat favorabil destinul nostru national au fost urmate de masive despaduriri, de reduceri drastice ale suprafetei padurilor! Aproape fara exceptie, marile reconstructii si dezvoltari economice ale tarii s-au facut prin sacrificarea padurii. Ea a avut de suferit, in primul rand, dupa cucerirea Daciei de catre romani, la formarea cnezatelor si voievodatelor romanesti, la dobandirea independentei economice, ca urmare a Pacii de la Adrianopol, in 1829, cand au cazut prada padurile de stejari din campii, la Unirea Principatelor, in 1859, si la Unirea cea Mare, in 1918 si, in cele din urma, la revolutia din 1989. Fiecare dintre aceste momente istorice pentru tara au insemnat pentru paduri o alta grea incercare. Numai in intervalul 1858-1890, fondul forestier al tarii a scazut cu aproape trei milioane de hectare. Din primul razboi mondial, Romania a iesit invingatoare, insa padurile nu. Perioada interbelica, de multi considerata varsta de aur a Romaniei, a insemnat pentru paduri o epoca neagra: partidele care s-au succedat la putere au incercat sa castige capital electoral prin transformarea padurilor in izlazuri comunale, cunoscute apoi si ca „izlazuri electorale”. In timpul regimului comunist se crede ca padurea era mai bine pazita si ingrijita. Se poate. Insa taieri au fost: aproape sase sute de mii de hectare au devenit doar pasuni impadurite, iar alte aproape cinci sute de mii au fost transformate in terenuri agricole. Abia in 1987 s-a adoptat o lege cu restrictii severe, care, din pacate, nu a apucat sa fie aplicata decat doi ani.
– Apoi a venit Revolutia si stim ce s-a intamplat. Toata lumea vorbeste despre un dezastru. Cat este de real? Cat de dramatica este situatia padurilor astazi?
Jaful padurilor romanesti …
– O sa va ofer nu doar parerea mea subiectiva, de iubitor al padurii, o sa va dau cateva cifre concrete, iar concluziile le puteti trage usor. Daca in trecut Romania avea ca procent de impadurire aproximativ 80 la suta din suprafata, in prezent, ne aflam la 27 la suta! Adica, de la 19 milioane de hectare, la 6,4 in prezent. Suntem pe marginea prapastiei! In plus, acest procent este in descrestere, adica se taie in continuare si nimeni nu ia nici o masura, desi am fost atentionati de mai multe foruri internationale. Romania ar trebui sa aiba, in mod normal, 45 la suta suprafata impadurita, iar noi, in loc sa ne apropiem, ne indepartam de acest standard european. Din pacate, in acest moment ne indreptam catre modelul Haiti, tara-exemplu pentru despadurire-prabusire. Haiti era candva o tara infloritoare si impadurita, dar mai intai au disparut padurile, apoi solul, si, intr-un final, insasi societatea.
„Retrocedarea a avut consecinte foarte grave asupra integritatii padurilor”
– Dumneavoastra ati atras atentia inca de la inceputul anilor ’90 asupra pericolului retrocedarilor de paduri. Este retrocedarea cauza principala a situatiei actuale?
In 2002, domnul Iliescu isi facea autocritica spunand ca: „din pacate, am asistat cu neputinta la asemenea procese de distrugere si degradare”, chiar in timp ce se promulgau acte normative favorabile distrugerii si degradarii. De neinteles! Apoi, prim-ministrul Adrian Nastase declara optimist: „Nu ne e frica de restituiri!”, in timp ce PSD-UDMR se aliau impotriva administrarii de catre stat a padurilor detinute de primarii, biserici si alte persoane juridice. De douazeci de ani, Academia Romana si Academia de Stiinte Agricole si Silvice au dat – nu doar avertismente, dar si solutii rationale, insa politicienii, pur si simplu, nu le-au luat in considerare.
– Presupunand ca de data aceasta cineva o sa va auda si o sa ia in serios imaginile apocaliptice pe care le-ati prezentat, ce masuri ar trebui luate urgent?
… si ce ramane in urma
– In primul rand, statul sa asigure paza si administrarea padurilor retrocedate si sa subventioneze de urgenta lucrarile silvice nerentabile pentru proprietari, indeosebi pentru cei ce detin suprafete mici. Cat mai repede posibil, micile proprietati trebuie unite in mari asociatii forestiere. In felul acesta, amenajarea padurilor se va face nu pe mici parcele, ci pe suprafete mari, independent de natura proprietatii. Legile ar trebui sa fie mai clare si mai severe. Sigur, pentru toate acestea exista detalii tehnice, pe care nu are rost sa le enumar. Ele exista, si Academia Romana le poate pune oricand la dispozitia clasei politice, daca aceasta va avea vointa reala a schimbarii. Cea mai grea problema ramane formarea „constiintei forestiere”. Altfel spus, un minim de cunostinte despre rolul, ingrijirea si apararea padurilor ce trebuie incorporate in cultura generala a fiecarui cetatean al acestei tari, de la presedinte la taranul simplu.
„Suntem mult in urma Basarabiei”
– Vedem la televizor sute de tineri voluntari care planteaza pomi in diverse campanii ecologice. Impaduririle sunt o solutie?
– Impaduririle sunt chiar cheia iesirii din criza actuala, prioritatea nationala numarul unu, insa ele reprezinta si punctul nevralgic al silviculturii romanesti. Campaniile televizate de genul „Romania prinde radacini” sunt bune, insa pentru a da Romaniei un viitor e nevoie de ceva mai mult decat un simplu festivism televizat. E nevoie de amploare nationala si viziune pe termen lung. Imi pare rau ca trebuie sa va dau numai vesti proaste, dar e mai bine sa privim adevarul in fata. Dupa suprafata impadurita pe terenuri degradate, suntem in urma Basarabiei, unde in ultima perioada s-au impadurit anual, in medie, 7500 de hectare, in timp ce la noi vorbim de cateva sute, foarte rar 2-3000.
Victor Giurgiu, fata-n fata cu eternitatea
Ma intreb cum de nu intra in pamant, de rusine, politicienii cand privesc in jurul Romaniei. Ungaria si-a dublat in ultimii ani fondul forestier, Franta la fel, Spania a crescut cu 592 de mii de hectare, Italia cu 212, Portugalia cu 88, Grecia cu 60, pana si Bulgaria a crescut cu 50 de mii de hectare. Din pacate, in Romania, accesul la fondurile nerambursabile ale UE pentru impaduriri este dificil, si chiar si silvicultura, aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, in loc sa fie independenta, are piedici in dezvoltare. Ca sa nu mai vorbim de politizarea structurilor silvice, care nu tine cont intotdeauna de competente.
– Este infricosator ce spuneti. Totusi, alaturi de echipa „Formulei AS”, am colindat toata Europa, din Ungaria pana in Elvetia, si din Bosnia pana in Spania: nicaieri nu am vazut paduri mai frumoase si mai vii ca in Romania. Am fost noi, in toti acesti ani, indragostiti si orbi?
– Ati vazut foarte bine. Delasarea noastra are si o parte buna. Padurile, atat cat au mai ramas, sunt salbaticite, si asta le face frumoase. Romania detine cel mai inalt nivel al biodiversitatii forestiere din Europa. Avem inca cel putin 250 de mii de hectare de paduri virgine si cvasivirgine, de mare interes din punct de vedere al biodiversitatii. Padurile actuale adapostesc populatii viguroase, unice, de specii salbatice, aproape disparute in alte tari europene, mai ales urs, lup si ras. Avem si unicul Peisaj Forestier Intact din zona temperata a Europei, sa speram ca nu vor construi o sosea chiar prin inima lui, asa cum se doreste in Retezat. Cred ca ceea ce spunea academicianul Marin Dracea, in urma cu aproape un secol, este foarte actual si astazi: „Daca este o cetate sfanta a neamului, aceasta a fost si este padurea. Iar daca este o cetate a romanismului mai tare daramata, cu mai multe sparturi in ziduri, cu mai multe inimi si cu mai multe glasuri straine inauntrul ei, aceasta este tocmai cetatea cea mai sfanta a neamului, padurea”. Sper sa ne trezim in al 12-lea ceas, pentru a nu transforma Romania intr-un cimitir al padurilor.
Publicat inițial în ,,Formula AS”-nr.977 din 2011
scris de Cătălin Manole
