Agent Green elibereaza astazi copacii din sectorul 1 Bucuresti de reclamele ilegale pentru a-i ajuta sa creasca normal si sa ne ofere un aer mai curat.
Echipa de voluntari ai organizatiei care demonteaza reclamele de pe copaci este insotita de europarlamentara Daciana Sarbu si de artistul si ecologistul Serban Copot. Sunt demontate toate afisajele descoperite, iar in cazul celor cu autor cunoscut politia comunitara aplica amenzi. Membrii echipei sunt dotati cu surubelnite, clesti, patente, scari si ofera sfaturi ecologiste trecatorilor. Patrula ecologista protejata de politia comunitara a inceput eliberarea copacilor la ora 10 in zona Pietei Victoriei si va termina traseul la ora 19 pe Calea Floreasca. Se aplica pe loc amenzi de pana la 1500 lei pentru autorii cu identitatea cunoscuta si se demareaza investigatii pentru identificarea celorlalti.
Toate materialele demontate vor fi transportate la sfarsitul zilei la containerele special amenajate pentru colectarea separata a deseurilor (plastic, hartie, metal).
Campania ”Elibereaza copacii” este organizata la initiativa Agent Green cu sprijinul partenerilor sai: Primaria Sectorului 1, Ford si Snack Attack.
Agent Green face apel la bunavointa cetatenilor sa inceteze sa mai distruga copacii de pe domeniul public pentru a proteja mediul si sanatatea oamenilor.
”Al Gore spunea ca razboiul impotriva poluarii este mai complicat decat cel impotriva lui Hitler, fiindca inamicii principali suntem chiar noi insine. Din fericire, si aliatii cei mai importanti suntem tot noi. Iar implicarea nu are nevoie nici de mijloace costisitoare, nici de planuri complicate. Totul e sa incepem de undeva. De ce sa nu incepem acum, cu gesturi simple, care au nevoie doar de bratele, vointa si energia fiecaruia? Mai intai eliberam copacii, apoi oxigenul “eliberat” de ei in atmosfera Bucurestiului ne va ajuta pe toti sa gandim mai limpede si poate, cine stie, in timp aerul proaspat ne va elibera de obisnuintele distructive si vom invata sa traim cu adevarat ecologist.” a spus Daciana Sarbu, membru al Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European si voluntar de onoare Agent Green.
“Copacul este emblema naturii. De aceea trebuie sa manifestam o grija permanenta pentru copacii de care avem nevoie in zilele toride de vara si care ne ajuta sa respiram mai mult aer, in loc de gaze de esapament. Conservarea si ingrijirea copacilor si in general a tuturor spatiilor verzi, reprezinta preocupări permanente ale Primariei Sectorului 1. Trebuie sa avem mai mult respect pentru natura si pentru dreptul fundamental la un mediu sanatos si echilibrat din punct de vedere ecologic.”, a spus Andrei Chiliman, primar al sectorului 1 si sustinator al campaniei Elibereaza copacii.
”Se pare ca nu ne era de ajuns ca ne confruntam cu o criza a spatiilor verzi in Capitala. Acum, unii oameni folosesc pana si copacii pentru a-si face publicitate, pentru a fixa indicatoare, pentru a-si marca locul de parcare si pentru alte scopuri personale. Gauritul si inlantuitul copacilor a devenit chiar un fenomen in anumite cartiere. Acest tip de agresiune afecteaza cresterea copacilor. In aceasta primavara iesim pe strazile Capitalei sa eliberam copacii de reclame si sa-i ajutam sa renasca pentru a ne oferi oxigenul de care avem nevoie”, a spus Gabriel Păun, Agent Green.