Adam Craciunescu este inca in mod ilegal directorul general al Romsilva

AGENT GREEN: ROMSILVA trebuie restructurată
AGENT GREEN salută decizia Cristianei Pașca Palmer, ministrul mediului care a fructificat opinia legală [1] transmisă de organizatia Agent Green și l-a revocat ieri pe Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei. Miniștrii anteriori au refuzat să ia asemenea măsuri de prevenire a corupției deși Crăciunescu este anchetat de DNA în cazul retrocedarilor ilegale care s-au soldat cu un prejudiciu de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.
“Apreciem că opinia legală pe care am oferit-o doamnei ministru la data de 23 Decembrie 2015, a fost de folos și a la revocat pe Crăciunescu din consiliul de administrație. Documentul demonstrează că acesta ocupa înca în mod ilegal functia de director general. Craciunescu trebuie imediat demis iar Regia restructurată”, a spus Gabriel Paun, Președinte Agent Green.
AGENT GREEN a transmis la data de 23 Decembrie 2015 Ministerului Mediului opinia legală și lista actelor normative din care rezultă fără echivoc faptul că Adam Crăciunescu, prin prevederile legii, se impune a fi suspendat de drept din funcția de director general al RNP – Romsilva.
Adam Crăciunescu, se află încâ, în funcția de director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, cu toate că este trimis în judecată, având calitatea de inculpat în Dosarul nr. 278/1/2015, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. El este de profesie inginer silvic, iar funcția pe care o ocupă este asimilată unei funcții publice. Coroborate aceste două aspecte, cu calitatea de inculpat, trimis în judecată în Dosarul nr. 278/1/2015 și supuse unei analize prin prisma actelor normative existente, se demonstreză că Adam Crăciunescu, exercită, în continuare, în mod ilegal, conducerea uneia din cele mai importante instituții ale statului român, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, care administrează pădurile proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru o importantă suprafață de pădure aflată în proprietatea unor persoane fizice sau juridice.
„Potrivit Legii nr. 188/1999, Crăciunescu putea fi cel puțin suspendat încă din Octombrie 2014, mai ales că nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzată de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi astfel de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte”, a adaugat Paun.
”Este limpede ca domnul Crăciunescu a fost pus pe rele. De când este în funcția de director general al RNP – Romsilva, el nu a promovat nici o acțiune în instanță pentru intrarea în legalitate privind retrocedările nelegale de terenuri forestiere. Se cade să fie schimbat si Dragos Mihai, seful serviciului de arii natural protejate care a adus parcurile naționale și naturale ale Romaniei la stadiul de catastrofă ecologică”, a încheiat Paun.
NOTĂ:
[1] Opinia legală din care rezultă fără echivoc faptul că Adam Crăciunescu, prin prevederile legii, se impune a fi suspendat de drept din funcția de director general al RNP – Romsilva.
Documentul poate fi furnizat la cerere.
FOTO © 2015 / Minerva VINCZE / AGENT GREEN
Mai 2015