Susține programul eco-educațional

SUNT NATURĂ

Frecvența:

LOGO SUNT NATURĂ

SUNT NATURĂ – eco educație de la grădiniță la liceu

Programul educațional SUNT NATURĂ

Începând cu anul 2009, ne-am dedicat activitatea protejării mediului înconjurător. Am documentat și am expus eco-crime, am reușit să salvăm păduri seculare și să oprim tăieri ilegale pe zeci de mii de hectare din parcurile naționale. Am protestat pașnic și creativ pentru ca patrimoniul natural al României să rămînă cât mai intact, ferit de distrugere, am propus soluții și am colaborat cu autoritățille decizionale naționale și internaționale  pentru conservarea naturii. Continuăm eforturile nostre din respect pentru natură,  pentru toate formele de viață și pentru că ne pasă de moștenirea pe care o lasăm generațiilor viitoare. Poate că situația nefavorabilă pentru natură și societate în general în care ne regasim astazi are legatură cu sistemul învechit care nu a stimulat suficient gândirea liberă, creativitatea, deschiderea la diversitate.

Am fost, și din păcate încă suntem martorii distrugerii sistematice a acestui patrimoniu iar deciziile la care asistăm acum sunt  hotarîtoare pentru starea actuală și viitoare a acestuia. Ceea ce se distruge acum, ramîne să fie reparat, dacă va mai fi posibil, de generațiile următoare.

Proiectul pe care îl demarăm se adresează în primul rând celor cu mințile și inimile deschise care vor fi implicați în mod direct sau indirect în eforturile pentru insănătoșirea societății și a  mediului înconjurător.

Programul educațional SUNT NATURĂ  pornește de la legatura și interdependența dintre oameni, animale și natură și se bazează pe principiile educației umanitare prin generarea sentimentelor de empatie, compasiune și respect față de toate viețuitoarele ca parte a mediul înconjurător. Programul oferă cunoștințele și înțelegerea necesara pentru  manifestarea unui comportament pozitiv, prosocial, și proactiv; favorizează responzabilizarea față de mediul inconjurător în relație cu toate componentele acestuia: biotopul, biocenoza, componența antropică. Ne adresăm, fără discriminare, tuturor copiilor, elevilor și studenților indiferent de statutul financiar și social al acestora, de zona geografică, de orientarea religioasă sau alte prejudecăți.

Ce ne propunem?

  • Stimularea capacității de explorare și de înțelegere a naturii și a mecanismelor sale;
  • Cultivarea responsabilității față de mediul înconjurător și a sentimentelor de atașament, grija și compasiune față de animale;
  • Formarea unor atitudini pozitive-active prin implicarea directă în găsirea unor soluții creative pentru problemele de mediu;
  • Conștientizarea faptului că acțiunile și alegerile fiecăruia dintre noi au consecințe directe sau indirecte asupra mediului înconjurător și expunerea acestora;
  • Expunerea și dezbaterea problemelor de mediu care există la ora actuală la nivel global și național – cauze și efecte;
  • Implicarea preșcolarilor,elevilor și studenților în activități practice prin care aceștia vor lua contact direct cu natura;
  • Sprijinirea elevilor și studenților în conceperea și implementarea proiectelor și campaniilor care vizează protecția și conservarea naturii;
  • Implicarea elevilor și studenților în activități de voluntariat;
  • Crearea și promovarea materialelor informative și educaționale adaptate capacității de înțelegere a  fiecarei categorii de beneficiari în parte, atât în mediul online cât și prin suport tipărit.

 
Cum? Prin activități în care vor fi implicați direct copiii, elevii și studenții, și anume:

  • Susținerea de prezentări interactive (în  clasă, în natură sau online);
  • Organizarea de dezbateri pe diferite teme legate de protecția mediului. Vor participa invitați remarcabili care vor împărtăși cu elevii/ studenții exepriența lor din proiectele și campaniile din domeniul protecției mediului;
  • Experiențe eco-educative;
  • Excursii în rezervații naturale, situri Natura 2000, parcuri naționale /naturale, în zonele unde ecosistemele forestiere au fost parțial sau complet distruse, pentru a-i face să conștientizeze situația reala a pădurilor și importanță protejarii acestora;
  • Acțiuni de plantare de arbori pentru creșterea suprafeței împădurite a țării;
  • Organizare de evenimente pe diferite tematici (Ziua Pământului, Ziua Copiilor, Ziua Bicicletei, Ziua Mediului etc) pentru a atrage atenția asupra problemelor de mediu;

Pentru înscrieri așteptăm mesajele voastre la [email protected]

Ce înseamnă mediul înconjurător, cum ne putem implica în protejarea lui, cât de mult este afectat acesta de alegerile noastre în calitate de consumatori, cum se transformă o sămânță într-o pădure, cum și de ce se defrișează pădurile,  cum trăiesc animalele sălbatice și domestice, cum împărțim cu acestea aceeași planetă și multe alte subiecte vor putea fi teme de discuție.
Prezentarile sunt adaptate în funcție de nivelul de studiu al elevilor  – școala primară, gimnazială și liceu, și flexible pentru a raspunde interesului și nevoilor diferitelor grupuri. Singura certitudine este că ne dorim să punem ceva extrem de valoros în bagajul viitoarei generații: respectul și grija pentru natură și pentru toate formele de viață.
Vă invităm să fiți alături de noi în acest nobil demers și să faceți parte din comunitatea SUNT NATURĂ!

Pentru înscrieri, vă așteptăm cu drag la  [email protected]

Ce am reuşit până acum din 2020 până în 2023

În perioada pandemiei am primit peste 130 de solicitări pentru susţinerea workshopurilor online.

Prin intermediul profesorilor care ne-au pus la dispoziţie platformele online folosite deja de elevi, am putut susţine peste 70 de activităţi online pe teme de ecoeducatie. Peste 70 de profesori au fost alături de noi în acest proiect şi ne-au ajutat să interacţionăm cu peste 1.400 de elevi.

Am ajuns în 43 de şcoli şi licee din 29 de localităţi. (Botoşani, Iaşi, Dorohoi, Cluj, Motru, Galaţi, Timişoara, Reşita, Vulcan, Bistriţa, Prundu Bârgăului, Berbeşti, Protopopeşti, Vlădeni, Holboca, Săcele, Caracal, Videle, Petroşani, Poieni, Rm Vâlcea, Baia Mare, Plugari, Ruscova, Sălsig, Boiu Mare, Vima Mică, Floreşti, Bucureşti).

Programele “Săptămâna Verde” şi “Şcoala Altfel” au făcut ca proiectul nostru să ajungă la peste 190 de profesori şi învăţători din 31 de şcoli din Bucureşti şi din ţară. Peste 3.800 de elevi au ajuns astfel mai aproape de Natură.

La nivel universitar am susţinut prezentări la invitaţia studenţilor şi profesorilor de la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, Universitatea Politehnică Timişoara şi Texas Christian University, USA.

În prezent pregătim seria  ”Sunt Natură” care cuprinde 12 manuale educative pentru copiii cu varsta intre 3-14 ani. Manualele sunt realizate împreună cu dascăli, educatori și specialiști în protecția mediului și bunăstarea animalelor.

Proiectul nu are finanțare și depinde 100% de donații și sponsorizări.

Susține și tu financiar acest proiect dedicat să sensibilizeze și să educe copiii de astăzi pentru o lume mai bună.

Cont LEI

Denumire entitate nonprofit: Asociaţia Agent Green
Cod unic de înregistrare: 25261826
Cont IBAN LEI: RO02RNCB0072156916030001

Cont Euro

Information about the bank:

Name: Banca Comerciala Romana, Sucursala Sector 1 Bucuresti
Adress: Calea Victoriei nr. 155, Bucuresti, Sector 1
Swift Code: RNCBROBU

Information about the account holder:
Name: Asociatia Agent Green
Cod IBAN EURO account: RO72RNCB0072156916030002

Îți mulțumim pentru implicare!

# acțiuni / lună

Vei fi redirecționat către procesatorul de plăți.

Placeholder
lei

Custom Amount

Select Payment Method
Personal Info

Donation Total: 1 lei lunar

Detalii transfer

Detalii plată:

Donație

Beneficiar:

Asociația Dăruiește Viață

Cod fiscal:

30563375

Banca:

ING Bank, sucursala Bucuresti

IBAN (CONT LEI)

RO08 INGB 0000 9999 0317 5286

IBAN (CONT EURO)

RO68 INGB 0000 9999 0471 5148

Poți face o donație offline, prin transfer bancar, poți folosi următoarele date:

Beneficiar:
Asociaţia Agent Green

Banca:
Banca Comerciala Romana

Cont LEI:
RO02 RNCB 0072 1569 1603 0001

Cont EURO:
RO72 RNCB 0072 1569 1603 0002

În formularul bancar de transfer în câmpul - Referință - te rugăm să completezi titlul proiectului pentru care vrei să donezi sau mențiunea "Donație Agent Green", daca donația ta este în scop organizațional.

Ne poți scrie oricând la [email protected]
Toate contribuțiile sunt neimpozitabile.