Raportul misiunii UNESCO arată dezastru în pădurile din România aflate în Patrimoniul Mondial. Țara noastră riscă un conflict diplomatic de proporții

defrisari fagaras

Fuzhou, China / 19 martie 2021

Noul raport UNESCO, publicat ieri, arată că Romsilva este incapabilă să protejeze făgetele multiseculare și că le exploatează abuziv în mod planificat.

Ministerul Mediului, prin departamentul de biodiversitate, trebuie să preia de urgență coordonarea pădurilor aflate în patrimonial Mondial UNESCO și să interzică imediat orice lucrări silvice în aceste păduri și zonele tampon ale acestora. În caz contrar, toate componentele sitului transnational din Germania, Austria, Albania, Belgia, Bulgaria, Croația, Italia, Slovacia, Slovenia, Spania și Ucraina vor fi descalificate. România riscă astfel un scandal diplomatic de proporții”, avertizează Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Situl transnațional UNESCO pentru făgetele multiseculare din Carpați și alte regiuni din Europa însumează 92.023 hectare în 12 țări din care 23.981 hectare în România. Siturile UNESCO [1] reprezintă elita ariilor naturale protejate din întreaga lume. În iulie 2019, la a cea de a 43-a reuniune UNESCO desfășurată la Baku, România a fost aspru criticată pentru exploatările forestiere din zonele tampon ale componentelor cu făgete primare și s-a decis trimiterea imediată a unei noi misiuni în țara noastră. Publicarea noului raport a fost decisă ieri în urma celei de a 44-a reuniuni UNESCO desfășurată la Fuzhou, China.

Raportul UNESCO este disponibil aici: https://whc.unesco.org/en/documents/186491/

În raport se critică faptul că modul actual de administrare al componentelor din România nu respectă ghidul operational și afectează integritatea proprietății transfrontaliere. UNESCO acuză tăierile rase și cele abuzive ascunse sub numele de progressive, de igineă sau de conservare, tăieri practicate de Romsilva care afectează procesele naturale și subminează funcțiile de protecție ale zonelor tampon. Misiunea consideră că managementul forestier trebuie să urmeze procesele naturale și să favorizeze extinderea ecosistemelor formate din făgete primare și seculare în timp. Totodată se impune renunțarea la asfaltarea DN66A, un proiect care ar urma să compromită atât zona centrală, cât și cea tampon din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Agent Green a protestat și a atras atenția în iulie 2019 cu privire la aceste amenințări chiar în zona centrală a acestei componente UNESCO [2].

Montaj VIDEO protest: https://vimeo.com/353141007

 

Filmări brute și descărcabile spre liberă distribuție:

https://vimeo.com/350689234

https://vimeo.com/350629461/ea898a7e1a

Totodată, misiunea UNESCO cere combaterea și pedepsirea aspră a tăierilor ilegale deoarece afectează ireversibil procesele naturale din componentele sitului. Nu în ultimul rând, UNESCO cere României să protejeze strict toate făgetele seculare și primare care nu au fost încă incluse în situl transnational pentru a asigura protecția pe termen lung a acestor ecosisteme excepționale.

 

NOTE:

[1]          https://whc.unesco.org/en/list/1133

[2]          https://www.agentgreen.ro/actiune-spectaculoasa-cu-alpinisti-in-domogled-pentru-a-salva-paduri-unesco-amenintate-romania-risca-un-conflict-diplomatic-de-proportii-daca-guvernul-va-asfalta-padurile-primare-unesco/