Agent Green şi Salvaţi Delta cer ca sacoşele oxo degradabile să fie supuse Eco Taxei
„Agent Green” şi Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta au constatat că piaţa din România este invadată de sacoşe din polietilenă (PE) cu aditivi care conţin metale grele cu efecte CMB (carcinogen, mutagen, bioacumulativ). Conform evaluărilor Asociaţiei „European Bioplastics”, care sprijină introducerea materialelor biodegradabile pe piaţă, materialele oxodegradabile conţin compuşi metalici catalogaţi a fi substanţe periculoase conform Directivei Europene 67/548/EEC (de exemplu, cobalt). (Nota 1) Astfel, în România sacoşele oxodegradabile sunt imprimate cu texte ce reprezintă publicitate înşelătoare, precum „biodegradabile” sau „oxo-biodegradabile” şi nu sunt supuse Eco Taxei, deşi nu sunt biodegradabile 100%. Normativa europeană EN 13432 stabileşte standardele pentru materialele biodegradabile şi compostabile. Aceste sacoşe nu intră în categoria biodegradabile, fiind realizate de fapt tot din plastic convenţional (PE) în procent de 98%.
În plină discuţie despre Eco Taxa introdusă la 1 ianuarie 2009, majoritatea sacoşelor oferite cumpărătorilor nu reprezintă soluţia pentru un mediu mai curat. Sacoşele oxodegradabile conţin aditivi care declanşează dezintegrarea plasticului în fragmente mai mici, care vor continua să reziste în mediu şi în care se găsesc în continuare metale grele cu efecte CMB. Până în prezent, niciun material oxodegradabil nu a îndeplinit standardele de biodegradabilitate şi de compostabilitate conform EN 13432.
„Trebuie să reducem impactul asupra mediului generat de plastic, ceea ce înseamnă că trebuie să avem standarde. România trebuie să decidă ce înseamnă să scadă impactul, plastic sau materiale biodegradabile. Astfel, e nevoie de standarde înţelese şi de industrie şi de consummator, standarde care să explice ce e mai bun pentru mediu şi sănătatea oamenilor”, a declarat Marco Versari, expert în biodegradabilitatea şi compostabilitate, Novamont.
„Entuziasmul datorat introducerii Eco Taxei a trecut imediat ce am descoperit că piaţa este invadată de pungi care conţin aditivi cu elemente cancerigene, mutagene şi care se acumulează în organisme. Culmea este că acestea sunt vândute drept biodegradabile, deşi sunt mai dăunătoare chiar şi decât plasticul obişnuit din cauza metalelor grele din aceşti aditivi. Aceşti aditivi mai au proprietatea de a declanşa dezintegrarea plasticului şi deci ar afecta şi produsele fabricate din plastic reciclat”, a spus Gabriel Păun, Agent Green.
S-a demonstrat prin studii de caz că materialele oxo-degradabile se pot fragmenta în particule foarte mici după expunerea la raze ultraviolete sau la căldură uscată. În orice caz, după fragmentare, PE este rezistent la biodegradare şi procesul de degradare este lent. Astfel potenţialul de a persista în mediu şi de bioacumulare a metalelor grele si al fragmentelor de PE în organisme este ridicat. Astfel, materialele oxodegradabile sunt aproape similare plasticului convenţional care ameninţă mediul înconjurător, efectele persistând sute de ani.
„Anual peste 100.000 de animale şi păsări marine mor din cauza plasticului aruncat în natură. Delta Dunării arată uneori de parcă în ea se varsă nu fluviul Dunărea, ci un râu de peturi şi pungi de plastic, iar dovadă stau zecile de tone de gunoi strânse de voluntarii Salvaţi Delta. Eco-taxa este un prim pas, iar colectarea sistematică şi selectivă a plasticului, a deşeurilor în general, pasul următor absolut necesar„, a declarat Costel Popa, director Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.
Agent Green şi Salvaţi Delta cer:
- Ministerului Mediului să asigure respectarea legii pentru taxarea sacoşelor care nu sunt compostabile şi biodegradabile
- Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului să verifice respectarea etichetării sacoşelor şi să aplice sancţiuni pentru cazurile de publicitate înşelătoare
- Parlamentului României să adopte noua lege prin care să se asigure că toate sacoşele care nu sunt biodegradabile şi compostabile trebuie supuse la plata Eco Taxei