Aspretele în pericol iminent de extincție din cauza unei exploatări forestiere în arii protejate
Protest Agent Green pe Valea Vâlsanului unde trăiesc ultimele exemplare din lume ale acestei specii
Valea Vâlsanului, munții Făgăraș, 26 februarie 2023 – Cincisprezece voluntari Agent Green s-au mobilizat sâmbătă pentru a protesta împotriva exploatării forestiere din Valea Vâlsanului care cauzează o poluare masivă a râului unde trăiesc ultimele exemplare din lume de asprete, o specie de pește critic perciclitată.
”Aspretele este pe cale de dispariție și această exploatare masivă în păduri seculare ce îmbracă versanții râului Vâlsan poate însemna extincția. Experimentele de reproducție în captivitate au eșuat. Dacă dispare de pe acest râu atunci va fi definitiv”, atrage atenția biologul Gabriel Păun, președinte Agent Green.
Protestatarii au afișat două bannere cu mesaje adresate ministerului mediului: ”Protejați strict habitatul aspretelui” și ”Protejați pădurile primare și seculare”. Protestul a survenit ca urmare a reacției extrem de slabă a tuturor autorităților sesizate miercuri 22 februarie: ministerul mediului, apele române, garda forestieră, garda de mediu, agenția națională pentru arii naturale protejate. Doar garda de mediu a verificat aspectele sesizate joi 23 februarie fără însă să sisteze exploatările forestiere.
”Impactul exploatărilor forestiere asupra speciilor care trăiesc în respectivul bazin hidrografic este mult subestimat. De exemplu, în zona Moneasa, după furtuna din anul 2017 s-a aprobat o exploatare forestieră pentru a curăța arborii rupți. În urma exploatării a dispărut complet cea mai mare populație de rac bihorean (Austropotamobius bihariensis) din bazinul Crișului Alb. În zonele unde trăiesc specii atât de periclitate nu trebuie aprobate niciun fel de intervenții umane indiferent de situație. Natura trebuie să își urmeze cursul. Se impune stricta protecție”, subliniază Păun.
Exploatarea forestieră se face în păduri primare și seculare din ocolul silvic Muntentia pentru care ministerul mediului a cerut deja desființarea pentru multiple ilegalități. Exploatarea prevede inclusiv extragerea arborilor monumentali în volum de 2177 metri cubi, deci o tăiere masivă. Ori zona munților Făgăraș este în infringement al Comisiei Europene împotriva Ministerului Mediului tocmai din cauza tăierilor abzuzive în arii protejate Natura 2000.
Aspretele (Romanichthys valsanicola) a supraviețuit ultimei extincții din Cretacic când au dispărut dinozaurii. A mai putut fi identificat doar în Rezervația Naturală Valea Vâlsanului din situl Natura 2000 Munții Făgăraș. Dar ultimele 58 de exemplare de Asprete (Romanichthys valsanicola), o specie critic periclitată și care înfruntă multiple amenințări este acum sunt în pericol iminent de extincție din cauza unei exploatări forestiere în curs ce a poluat masiv apa la coordonatele latitudine 45°22’07.1″N și longitudine 24°43’33.6″E.
https://eunis.eea.europa.eu/species/10077
”Luând în calcul reacția anemică a autorităților române, ne vedem presați să informăm Comisia Europeană. Este timpul să trimită ministerul mediului la Curtea Europeană de Justiție. Poate doar instituirea imediată a strictei protecții pe Valea Vâlsanului mai poate atenua consecințele stării de vegetare a ministerului”, a încheiat Păun.
ISTORIC
Aspretele (Romanichthys valsanicola) este un pește dulcicol, de 10–12 cm, din familia percidelor, din apele repezi de munte, cu fund pietros din România.
În trecut era răspândit în cursul de munte al râului Argeș și al afluenților săi: Vâlsan și Râul Doamnei. În prezent arealul este limitat numai la o porțiune de 1 km din cursul superior al râului Vâlsan în amonte de satul Brădetu și există pericolul dispariției sale. Este o specie endemică apelor din România. Aspretele este o fosilă vie având o vechime de peste 65 de milioane de ani, fiind contemporan cu ultimii dinozauri. Este considerat cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume. A fost descoperit în august 1956 de Nicolae Stoica, student în anul doi al Facultății de Biologie din București și a fost descris ulterior de Margareta Dumitrescu, Petre Bănărescu și Nicolae Stoica.
În anul 1967 s-a început construirea pe râul Argeș a celui mai mare baraj hidroelectric din România, Lacul Vidraru, cu consecințe dezastruoase asupra mediului natural din bazinul râului. Cursul Argeșului a fost schimbat de mai multe ori, vegetația acvatică îndepărtată, dar mai ales au fost înlăturate mari cantități de nisip și pietre în care aspretele își avea habitatul obișnuit, ceea ce a dus la dispariția definitivă a acestui pește din râul Argeș. În 1967 a fost construit, de asemenea, un baraj pe râul Vâlsan, mult în amonte de zona populată de asprete, ducând la scăderea nivelul apei. Între peștii pescuiți ulterior nu a mai fost identificat niciun asprete.
S-a concluzionat că aspretele ar fi dispărut complet atât din Argeș, cât și din Vâlsan. Dar a reușit să supraviețuiască în râul Vâlsan, în amonte de Brădetu, prezența lui fiind semnalată pe la începutul anilor ’70. În perioada 1977-1986, zoologul Gh. Stănescu, a depus eforturi susținute pentru protejarea speciei și împiedicării exploatărilor de piatră în râul Vâlsan, reușind să obțină declararea văii Vâlsanului ca zonă protejată, în urma unei decizii a prefecturii județului Argeș.
Mediul de viață din bazinul superior al Vâlsanului a fost afectat de prăbușirea în apă a unei halde de steril de mină situată pe mal, fapt care a dus la deteriorarea calității apei, cu influențe negative asupra întregii faune acvatice. Profesorul Bănărescu a constatat în 1988 o schimbare profundă a aspectului râului Vâlsan, în sensul în care patul albiei, de obicei acoperit cu pietre, bolovani și nisip, era acoperit în totalitate de un strat de noroi.
Inginerul A. Georgescu, președintele organizației non-guvernamentale Oamenii și Mediul Înconjurător din Ploiești, s-a implicat începând cu 1989 în salvarea aspretelui de la dispariție, organizând o serie de acțiuni în urma cărora au fost pescuite 4 exemplare adulte, care au fost duse într-un acvariu din Ploiești, unde au supraviețuit numai două exemplare timp de mai mulți ani, însă fără a se putea reproduce. În 1992 A. Georgescu a inițiat o nouă expediție în zona Vâlsanului căreia i s-au alăturat specialiști germani și francezi. Au fost prinse 7 exemplare de asprete în amonte de Brădetu, un exemplar murind imediat, iar cele 6 exemplare rămase au fost duse la Institutul de Protecție a Naturii și de Ecologie din Bonn unde au fost puse într-un acvariu, creându-li-se condiții similare celor din râul Vâlsan, în speranța că exemplarele se vor reproduce, însă aspretele nu a putut fi reprodus în captivitate.
După 1992 s-au mai efectuat cercetări și s-au mai prins exemplare de asprete, care au fost eliberate. Profesorul Nicolae Crăciun și Adrian Ionașcu în 2004-2005 au studiat deplasările aspretelui în mediul său natural de viață cu ajutorul telemetriei. În 2022 au fost descoperite 58 exemplare de asprete în râul Vâlsan din Munții Făgărașului, în județul Argeș.
Contact pentru presă:
Cătălina Rădulescu, avocat Agent Green, catalina@agentgreen.org, 0745138165