Protest: Agent Green expune jaful din pădurile seculare din Bucegi de ziua Europeană a Parcurilor

blank

Protest: Agent Green expune jaful din pădurile seculare din Bucegi de ziua Europeană a Parcurilor

Prețiosul lemn din Bucegi este transformat în parchet, uși, bobine și tamburi

Bușteni, 24 mai 2021 – Agent Green protestează astăzi pe Valea Cerbului din Parcul Natural Bucegi pentru a atrage atenția asupra exploatărilor forestiere masive din această arie protejată.

Valea Cerbului este principala cale turistică de acces către vârful Omu și are cvadruplă protecție națională și internațională: parc natural, sit Natura 2000, Rezervație Naturală (Abruptul Prahovean) și păduri virgine cartate în inventarul PIN MATRA din anul 2004, protejate prin ordine ale ministerului mediului din 2012 și din 2016. În anul 2018, noul inventar Primofaro a cuprins aceste păduri drept potențial primare și seculare.

Pe hârtie, România stă bine la capitolul arii protejate. 23% din suprafața țării este acoperită, declarativ, cu astfel de zone. În realitate, doar 1% este strict protejată. Adică mai nimic, în vreme ce paradisul devine un loc odios unde nu mai ai de ce să revii. În Bucegi au protejat strict eminamente golurile alpine și prea puțin din păduri. Valea Cerbului și toate văile cu trasee turistice, cu rol de protecție a biodiversității, a surselor de apă, a așezărilor omenești și a infrastructurii ar trebui să devină strict protejate”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Vezi VIDEO transmis LIVE de la protestul din Bucegi:
https://fb.watch/5H9mWpSh-z/

În Valea Cerbului se scot de mai multe luni de zile arborii cei mai mari și mai valoroși economic, în special brad, dar și fag. Exploatarea se face în condiții de sol îmbibat cu apă pe drumuri de pamânt adânci de peste un metru, prin albia apelor curgătoare, lasând în urmă și arbori prejudiciați, loviți la doborârea și tragerea celor vizați.

Protestăm astăzi pentru că nu putem accepta proastele politici care au permis acest masacru în Bucegi, cel mai iubit și mai vizitat munte al României. Este rușinos ce am găsit aici. Un peisaj selenar. Ministerul Mediului trebuie să oprească jaful și să coopereze cu ministerul responsabil de turism pentru ca zonele turistice și de acces către destinații turistice să nu mai arate ca după bombardamente”, a spus Veronica Tulpan, coordonator campanii Agent Green.

Iubesc natura și muntele, iar la sfârșit de saptamană abia aștept sa evadez din oraș și să alerg în munții Bucegi, să fac drumeții, să mă recreez și sa mă încarc foarte mult, atât fizic, cât și psihic. Muntele, padurea și natura ne oferă atât de multe beneficii pentru sănătate. Vom pierde toate acestea pentru că se taie prea mult, inclusiv din parcurile naționale, care, de fapt, ar trebui protejate. Nimeni nu mai are nicio jenă, se taie și se fură lemn ziua in amiaza mare. Oamenii ăștia trebuie sa înțeleagă că nu trăim doar în prezent. Consecințele acțiunilor lor vor afecta grav urmatoarele generații cărora nu le acordam nicio șansă. Ne miram de ce vin viituri, de ce alunecă terenurile. Fără oxigen nu se poate trai! Aerul este din ce în ce mai poluat, deloc respirabil în orașe, praf mult, iar toate acestea ajung în plămânii noștri. Durata de viață se micșorează considerabil”, avertizează Dan Huteanu, iubitor de drumeții și alerător montan.

Agent Green a urmărit arborii monumentali exploatați din Valea Cerbului de firma Migab Forest. Lemnul este transformat în parchet, uși și plăci MDF la fabrica turcească Yldiz Entegre de lângă Pitești, precum și în tamburi și bobine la fabrica MarMob de lângă Rădăuți, județul Suceava.

Solicitări Agent Green:

  1. Ministerul Mediului să transforme munții Bucegi din Parc Natural în Parc Național și să protejeze strict cel puțin 90% din pădurile acestei arii protejate, inclusiv întreaga Valea Cerbului și toate văile cu trasee turistice și care protejează nu doar biodiversitatea, ci și așezărie omenești.
  2. Gărzii Forestiere să cerceteze respectarea normelor silvice în vigoare la exploatările firmei Migab Forest din Bucegi în perioada 2020-2021.

Contact pentru presă:

Catalina Radulescu, avocat Agent Green, +40 745 138 165