Ordine ilegale ale Ministerului Agriculturii pot bloca exporturi de produse agricole
Percy Schmeiser avertizează astăzi la conferința de presă din București asupra riscurilor la care sunt expuse mediul, agricultura, fermierii și consumatorii din cauza OMG (organisme modificate genetic). Percy este fermierul canadian laureat al Premiului Nobel Alternativ pentru lupta împotriva corporației americane Monsanto care i-a contaminat culturile de rapiță cu varietăți modificate genetic patentate de companie [1]. Conflictul în instanțe a durat mai bine de zece ani, timp în care familia Schmeiser a pierdut recolte, bani, timp și a fost permanent amenințată și hărțuită. Recent, Percy a câștigat un proces cu Monsanto oferind lumii întregi precedentul mult așteptat având în vedere că astfel de cazuri apar deja peste tot în lume.
”Cultivam soiuri locale de rapiță obișnuită ameliorate de familia mea. Într-o zi, agenți ai Monsanto, au sunat la ușă să îmi spună că în rapița mea au găsit genele patentate de ei și că îmi vor confisca recolta. În plus au cerut și 20000 de euro. Disputa cu Monsanto ridică de fapt probleme mult mai grave decât contaminarea rapiței mele cu OMG. S-a arătat că fermierii sunt total neprotejați în fața unor companii lacome. Nu contează cum a ajuns sămânța MG în câmpul unui fermier. Atâta timp cât o companie deține patentul pe acele semințe ei și le vor revendica fără scrupule pentru mai mult profit. Dar este normal oare ca o companie în situație de monopol să dețină drept asupra vieții? Mai este posibilă protecția drepturilor fermierilor de a însămânța culturi convenționale sau ecologice? Mai este posibil ca fermierii să își păstreze dreptul secular de a-și conserva propriile semințe și de a le dezvolta dacă ei consideră de cuviință? Monsanto a pus ghearele și pe România, iar acestea sunt întrebări pe care trebuie să și le pună fiecare fermier înainte de a fi prea târziu”, a declarat Percy Schmeiser, laureat al Premiului Nobel Alternativ pentru lupta împotriva Monsanto.
În România contaminarea cu OMG începe la Ministerul Agriculturii care este dominat de Monsanto mai ales prin asociația sa, Agrobiotechrom, al cărei director Nicolae Hristea (fost reprezentant al ministerului) a forțat zilele trecute un profesor din conducerea ASE (Academia de Studii Economice) să anuleze conferința domnului Schmeiser pentru studenți, profesori, fermieri și presă. Ministerul a dat în acest an Ordinul 185 pentru a permite contaminarea semințelor convenționale și ecologice cu OMG neautorizate în procent de până la 0,5%. Ordinul este ilegal deoarece încalcă Directiva Europeană 2001/18/EC, Legea 247/2009 și recomandările explicite din acest an ale Comisiei Europene care a cerut României să aștepte să se ajungă la un consens al statelor membre în această privință. Ordinul 185/2009 a fost invocat de Agrobiotechrom în cazul contaminării cu soia MG descoperită de Agent Green luna trecută în județul Călărași [3].
”Luna trecută am dat în judecată ministerul agriculturii pentru că ține în secret locațiile culturilor cu OMG. Astăzi, alături de grupul GRINDA, dăm din nou în judecată ministerul pentru ordinul ilegal și în același timp cerem Comsiei Europene să ducă de urgență România la Curtea Europeană de Justiție în acest caz.”, a spus Gabriel Păun, Președinte Agent Green.
”Atenționez că exporturile de produse agricole românești pot fi interzise imediat de Comisia Europeană dacă acest ordin ilegal nu se anulează imediat. Ministerul trebuie să înceteze să favorizeze afacerile murdare ale Monsanto, să protejeze fermierii români de contaminarea cu OMG și să promoveze valorile rurale românești. În același timp este nevoie de o anchetă care să scoată la lumină legăturile ministerului cu Monsanto ”, a încheiat Dan Craioveanu, Președinte GRINDA.
Agent Green și GRINDA cer:
– Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să abroge imediat ordinul 185/2009 pentru a proteja mediul și pentru a evita blocarea exporturilor de produse agricole
– Comisiei Europene să ia măsuri imediate împotriva ministerului agriculturii
– Ministerului de Interne să ancheteze acțiunile ilegale ale Ministerului Agriculturii, inclusiv potențiala implicare directă sau indirectă a companiei Monsanto și a altor companii care produc OMG