Asociația Agent Green este nemulțumită că IKEA nu își respectă angajamentul făcut marți organizației de a demonstra că își reciclează becurile pentru a proteja mediul.
Legea este clară în privința reciclării becurilor și a DEEE în general [nota 1]. Producătorii au obligația legală să finanțeze colectarea, tratarea, valorificarea și eliminarea nepoluantă a acestora în mod individual sau prin intermediul unei asociații colective. În caz contrar aceștia riscă amenda de până la 20 000 lei și chiar suspendarea activității. ”Nu numai că IKEA este distribuitor, dar este și producător de becuri de vreme ce își inscripționează becurile cu propria marcă. Până în prezent IKEA nu ne-a putut prezenta dovezi reale privind reciclarea becurilor. Când o va face vom publica imediat o nouă ediție a ghidului Green my Light. Până atunci vom continua investigațiile. Am inițiat discuții cu cele două firme din România care reciclează surse de lumină. Am fost deja informați de una dintre acestea că există o preluare de deșeuri operată de un colector din București în luna aprilie de la IKEA (Moaro Trading SRL). Pentru aceasta preluare IKEA nu a contribuit financiar la serviciile de transport, sortare și pregătire pentru tratare, respectiv la procesul de reciclare. Finanțarea provine exclusiv din Timbru Verde redirecționat doar de către producatorii membrii ai asociației colective din care IKEA nu face parte”, a spus Gabriel Păun, coordonator media și campanii, Agent Green.
Problema punctelor de colectare trebuie de asemenea rezolvată. ”Există două probleme cu punctele de colectare din magazin. În primul rând acestea sunt atât de mici încât un singur tub fluorescent introdus în containerul de colectare îl blochează și ulterior nu mai poate fi introdusă nicio altă sursă de lumină uzată. În al doilea rând nu există un amortizor care să ajute la evitarea spargerii becurilor când acestea sunt aruncate în container. Odată spart, din bec se răspândesc particule și vapori de mercur care inhalate afectează sănătatea oamenilor și mediul”, a încheiat Păun.
Agent Green cere:
– IKEA să prezinte public, în scris și nu la modul declarativ, dovezi care să verifice responsabilitățile și obligațiile companiei cu privire la reciclarea becurilor economice și a tuburilor fluorescente uzate
– Gărzii Naționale de Mediu să demareze imediat controlul în cazul IKEA
Notă:
[1] HG 448 / 2005
Art. 8: Finanţarea gestionării deșeurilor electrice, electrocasnice și electronice (DEEE) provenite de la gospodăriile particulare
(1)Producătorii au obligaţia să finanţeze sistemele de colectare, tratare, valorificare şi
eliminare nepoluantă a deşeurilor istorice provenite de la gospodăriile particulare şi
depozitate la punctele de colectare
Art. 13: Inspecţia şi controlul. Sancţiuni
(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
e)nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei şi cu suspendarea temporară a activităţii operatorului economic până la conformarea cu prevederile prezentei hotărâri
Art. 5: Colectarea selectivă
(3)În vederea colectării selective a DEEE provenite de la gospodăriile particulare,
producătorii trebuie să asigure înfiinţarea:
a)până la 31 decembrie 2005 a cel puţin:
(iii)6 puncte de colectare în municipiul Bucureşti;