Doamnei Graţiela-Leocadia Gavrilescu, Ministerul Mediului, Guvernul României
Bucuresti / Bruxelles, 18 Iulie, 2017
RE: Ordinul pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urși și lupi, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante
Stimată doamnă Gavrilescu,
Organizaţiile globale menţionate mai sus, care se ocupă de conservarea si protecţia animalelor, sprijină iniţiativa Ministerului de Mediu de a garanta siguranţa publică, prevenirea daunelor asupra fermelor, gospodărilor și ocrotirea carnivorelor mari în habitatul lor natural. Cu această ocazie, dorim să ne exprimăm susţinerea pentru anumite elemente ale ordinului, dar şi posibile îngrijorări sau recomandări de îmbunătățire.
CUPRINS :
Există ameninţări reale asupra supravieţuirii speciei Ursus arctos (distrugerea habitatui, intervenţiile
umane, încălzirea globală, etc ) care îndeamnă înspre prudenţă şi menţinerea unei cote de recoltare
conservatoare………………………………………………………………………………………………………………….. 1
Valorile estimate ale populatiei pe care sunt bazate cotele de urs si lup, sunt biologic implauzibile si
părtinitoare.……………………………………………………………………………………………………………………. 3
Mai multe trasături specifice structurii sociale si ciclului de viața ale ursului brun si lupului determină o
sensibilitate a acestora la activitatea de vânatoare si la metodele letale de control ale populației.….. 7
Co-adaptarea şi co-existenţa cu marile carnivore ale României sunt cheia către siguranţa populaţiei
umane, a animalelor de fermă şi a agriculturii……………………………………………………………………….. 8
Comentarii specifice cu privire la Articolele Ordinului Propus:…………………………………………………. 10
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE…………………………………………………………………………………………………. 15
Există ameninţări reale asupra supravieţuirii speciei Ursus arctos (distrugerea habitatui, intervenţiile umane, încălzirea globală, etc ) care îndeamnă înspre prudenţă şi menţinerea unei cote de recoltare conservatoare
Ordinul propune “recoltarea” sau “capturarea” a 140 de exemplare de urs brun (Ursus Arctos). Orice metode de control ale populației care pot afecta rata de supraviețuire a urșilor, trebuie tratate cu prudenţă, având în vedere multitudinea de ameninţări.
Carnivorele mari au nevoie de habitate ferite și lipsite de persecuţii umane. Weaver et al. 1996, Estes et al. 2011, Ripple et al. 2014, Darimont et al. 2015. Un urs brun are nevoie de un habitat imens, lipsit de conflictul uman pentru a putea fi capabil de a-şi căuta hrană, parteneri sau adăpost. Un habitat ideal necesită atât abundenţă, cât şi o distribuție adecvată a hranei.
O altă amenințare critică asupra vitalitatăţii urșilor este incursiunea activității utilajelor motorizate in cadrul habitatelor acestora. Craighead 2002. Măsura în care cota propusă de 140 de urși ia în considerare aceste amenințări complexe este neclară și sunt necesare studii suplimentare pentru a determina ce este sustenabil.
Scenariile cu privinţă la schimbările climatice au fost studiate în mod extensiv, concluzionând faptul că din pricina alterarii disponibilitatii hranei, acestea vor avea eftecte grave asupra populaţiei urşilor. Ca exemplu, Bojarska and Silva (2012) au realizat o analiză globală a selecţiei hranei relativă cu poziţia geografică (latitudine, longitudine, altitudine) luând în considerare o multitudine de variabile ale mediului, precum durata şi grosimea stratului de zăpadă. Au descoperit faptul că temperatura şi starea zăpezii reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori care afectează ecologia hranirii a ursului brun. Bojarska and Silva (2012) Concluziile lor demonstreaza că Guvernul Romaniei trebuie să considere impactul cauzat de schimbările climatice asupra ursului brun cu cea mai mare seriozitate.
. Este de așteptat ca schimbările climatice să afecteze foarte mult obiceiurile alimentare ale urșilor bruni prin modificarea disponibilității alimentelor, a tiparelor de hibernare, a cerințelor nutriționale și energetice și a comportamentului de alimentație. Temperaturile in creștere la nivel global duc la scurtarea iernilor, cu zăpadă mai puțină, mai ales în latitudinile nordice și în zonele cu altitudine mai mare (Sagarin & Micheli 2001, Wilmers & Post 2006). Topirea zăpezii timpurii reduce în mod substanțial cantitatea de hrană în timp de iarnă târzie și de primăvară, care este vitală pentru urși după hibernare până când devin disponibile alte resurse alimentare (Wilmers & Post 2006). Schimbările climatice pot afecta obiceiurile de hrănire ale ursului brun, de asemenea, prin schimbări în distribuția și fenologia plantelor. Ca răspuns la temperaturile mai ridicate, Rodríguez et al. (2007) ) a evidențiat o scădere pe termen lung a contribuției produselor alimentare boreale și temperate in dieta ursului brun în timpul sezonului hiperfagic, atunci când urșii bruni consumă în mod obișnuit cantități mari de fructe pentru a acumula grăsimi folositoare în perioada de hibernare și pentru un process de reproducere reușit. Schimbări în calendarul și intensitatea rodirii și accumulării fructelor pe pământ și scăderea disponibilității fructelor de înaltă calitate. . . Pot avea consecințe importante asupra dinamicii populației ursului brun (Rodríguez et al. 2007). Dacă resursele principale de hrană ale ursului brun dispar fără o schimbare corespunzătoare a resurselor alimentare alternative, ar putea să apară o un deficit serios în alimentație.
Bojarska şi Silva 2012 la 133-4. Cele mai recunoscute articole științifice disponibile specifică clar: schimbările climatice vor continua să amenințe urșii bruni prin modificarea în mod nefavorabil a habitatului lor. Suntem îngrijorați de faptul că cota de 140 de urși depășește cu mult nivelurile durabile, având în vedere aceste amenințări suplimentare și lipsa datelor concrete privind populația (a se vedea discuția de mai jos).
Valorile estimate ale populatiei pe care sunt bazate cotele de urs si lup, sunt biologic implauzibile si părtinitoare.
Un nou studiu realizat de Popescu et al (2016) evalueaza plauzibilitatea biologica a estimarilor populatiei carnivorelor mari folosite pentru a fixa cotele de recoltă din Romania. Prin compararea ritmurilor de creștere a populatiilor bine studiate altudeva in Europa cu cele afirmate de către persoanele responsabile din Romania, cercetătorii au descoperit că 22 din 26 de județe (84.6%) din Romania care au estimat populația urșilor au reportat „rate de creștere a populației nerealist de mari” în cel puțin un an între 2005 și 2012. Pentru lupi, 15 din 30 de județe (50%) au estimat rate de creștere mai mari decât cele din literatura de specialitate cel puțin un an. Frecvența supraevaluărilor în perioada de șapte ani a variat printre județe (Figura 1).
Figura 1. Din Popescu et al. 2016. Numărul de ani în care ratele de creștere estimate au depășit ratele maxime de creștere ale altor populații europene.
Mai mult decât atât, Popescu et al. (2016) a constatat că traiectoriile populației estimate pe baza acestor rate de creștere nerealiste au provocat o supraestimare a mărimii populațiilor de urs în 32% din cazuri (figura 2). De asemenea, pentru urși, cercetătorii au găsit o corelație pozitivă între mărimea supraestimării populației și numărul de urși recoltați prin vânătoare (cu alte cuvinte, cu cât supra-estimarea este mai mare, cu atât mai mulți urși au fost recoltați prin vânătoare).
Figura 2. Din Popescu et al. 2016. Numărul de ani, din șapte, unde mărimile populației au fost supraestimate în comparație cu traiectoriile populației din alte populații europene studiate.
În ceea ce privește o atitudine părtinitoare, Popescu et al. (2016) subliniază faptul că, în România, „managerii de fondurilor de vânatoare publice și private sunt majoritarii beneficiari ai veniturilor generate de pe urma activităților de vânătoare”. Mai mult decât atât, „cotele de recoltă sunt stabilite pe baza unor estimări generalizate, derivate dintr-un amestec de date, observații la stațiile de hrănire și avizul experților, fără a încorpora incertitudinea” și „timpul de monitorizare este limitat”. Estimările populației pentru urșii, care oferă managerilor fondurilor de vânatoare cea mai mare sursă de venituri (~ 3500 EUR pentru trofee <350 puncte CIC și ~ 6000 EUR pentru trofee> 350 puncte CIC), au fost cele mai exagerate, iar județele cu cele mai mari cote de recolta la urs au avut și cele mai multe estimări neplauzibile ale populației.
Popescu et al. (2016) afirmă că acest lucru sugerează că „alte stimulente decât ecologia carnivorelor și demografia ar putea determina estimările populației raportate” și că, într-adevăr, deciziile de management sunt parțial influenţate de stimulente economice mai degrabă decât de biologia speciilor. Popescu et al. (2016) afirmă: „Atunci când managerii care beneficiază de pe urma vânătorii sunt responsabili de raportarea abundențelor în populaţie, există o nevoie clară de evaluări independente ale veridicității și plauzibilității biologice a estimărilor abundenței”.
În concluzie, Popescu et al. (2016) deduce că sistemul de management al carnivorelor mari din România este „slab susținut de datele despre populație raportate de managerii fondurilor de vânatoare și că deciziile actuale de vânătoare se bazează adesea pe date biologice nerealiste privind populația”. Mai mult decât atât, în România „populațiile raportate pentru U. arctos, dar nu cele pentru C. lupus și L. lynx, sunt supra optimiste și, prin urmare, stabilirea cotelor de vânătoare pe baza acestor estimări ar putea duce la un impact asupra populației pe termen lung”. Prin urmare, dacă cota de gestionare propusă de 140 de urși și 97 de lupi a fost determinată utilizând supraestimările populației, aceasta nu poate fi o soluție durabilă și trebuie redusă dramatic.
În continuare, datele conținute în Popescu et al. (2016) (Anexa S2) din cadrul Ministerului Mediului, arată că în anul 2011 (cel mai recent an raportat) regiunea Transilvaniei conținea 58,8% din numărul total estimat de urși în țară (5.423 din 9.220) (Tabelul 1). Popescu et al. (2016) consideră că acestea sunt supraestimări părtinitoare care nu se bazează pe știință (Figura 3). În plus, pe baza acestor date, 64,2% din cota anuală de vânătoare de urși bruni în 2011 (224 din 349) a fost alocată județelor din regiunea Transilvaniei. În cele din urmă, 74,9% dintre urșii bruni vânați în mod legal în România în 2011 (182 din 243) au fost vânați în regiunea Transilvaniei.
Tabelul 1: Dimensiunea populației ursului brun, cotele de vânătoare și recoltă legală în județele din regiunea Transilvaniei din România. Date din Popescu et al. (2016), Anexa S2.
| Județul | Dimensiunea populației | Cota de vânatoare | Cota de recoltă (in mod lega) |
| Salaj | – | – | – |
| B.-Nasaud | 448 | 21 | 13 |
| Cluj | 97 | 3 | 1 |
| Mures | 545 | 38 | 32 |
| Harghita | 1289 | 49 | 48 |
| Hunedoara | 386 | 12 | 5 |
| Alba | 200 | 3 | 0 |
| Sibiu | 450 | 20 | 15 |
| Brasov | 941 | 41 | 31 |
| Covasna | 1067 | 37 | 37 |
| Total | 5423 | 224 | 182 |
Figura 3. Harta din partea de sus a paginii ilustrează regiunile României, iar cea din josul paginii provine din Popescu et al. 2016, indicând numărul de ani în care estimarea ratei de creștere a depășit rata maximă de creștere ale altor populații europene.
Dorresteijn et al. (2014) a studiat coexistența urs brun- om în Transilvania, România. Cercetătorii au descoperit că „urșii și oamenii au coexistat relativ pașnic, în ciuda conflictelor ocazionale”.
Cheia acestei coexistențe reuşite a fost: 1) disponibilitatea fragmentelor de pădure care sunt legate de populațiile urşilor din Munții Carpați; 2) utilizarea managementului tradițional al animalelor de fermă pentru a diminua daunele produse de urși; Și 3) o anumită toleranță a păstorilor la conflictele ocazionale cu urșii. Dorresteijn et al. a constatat că activitatea urşilor nu era în raport cu așezările umane, iar compensațiile pentru pierderile de animale nu influențează atitudinea oamenilor față de urși.
Din aceste studii reiese faptul că conflictul om -urs este minor în această regiune a României unde cotele de vânatoare şi presupusele populaţii de urşi sunt cele mai ridicate. Este evident că, afirmațiile potrivit cărora este nevoie de vânătoare pentru a aborda conflictul dintre oameni şi urşi în această regiune sunt false.
Mai multe trasături specifice structurii sociale si ciclului de viața ale ursului brun si lupului determină o sensibilitate a acestora la activitatea de vânatoare si la metodele letale de control ale populației.
Ambele specii, ursul și lupul sunt carnivore mari cu o densitate a populației scăzută; avănd o rată de înmulțire redusă, ei acordă o perioada extinsă de ingrijire a puilor, stabilitatea structurii sociale asigurandu-le durabilitatea ca specie. ex., Weaver et al. 1996, Wielgus et al. 2013, Creel et al. 2015, Wallach et al. 2015. Persecuția umană afectează structura socială a acestora (Darimont et al. 2009, Wielgus et al. 2013, Bryan et al. 2014, Wallach et al. 2015) și daunează durabilitații speciei. (Wielgus et al. 2013, Zedrosser et al. 2013, Darimont et al. 2015). Ca o consecință a acestor caracteristici efectul persecuției umane asupra ursului si lupului este “foarte aditiv” însemnând că vânatoarea determină creșterea ratei de mortalitate depăsind rata naturală de 1:1 și generează presiuni asupra populației.
Vânatoarea și metodele letale de control ale populației ursului brun afectează direct rata de creștere datorită creșterii mortalității, dar au și un efect indirect devastator precum dezechilibrul creat în structura de vărstă si sex a populației. (Wielgus et al. 2013, Gosselin et al. 2015). Gosselin et al. specifică : “La speciile cu infanticid sexual selectat (SSI), vânatoarea poate să ducă la descreșterea ratei de supraviețuire a puilor prin creșterea randamentului de sex masculin.” Studiile demonstrează că rata de mortalitate a vânatoarii poate să cauzeze dezorganizarea structurii sociale a speciilor, deoarece promovează fluctuații ale randamentului de sex masculin prin urmare crescând infanticidul sexual selectat asupra puilor masculi decedați.
Gosselin et al. 2015, at 1.
La lup, îndepărtarea selectivă prin metode letale de control ale populației poate duce la pierderea unor indivizi cu un rol important în procesul de reproducere, destrămarea haitei și alte efecte indirecte. Lupii sunt in special predispuși la dezechilibrul social cauzat de mortalitați individuale deoarece structura lor socială complexă afectează multe aspecte ale dinamicii populației lupilor. Uciderea lupilor poate să cauzeze efecte dăunătoare asupra formei fizice a indivizilor, schimbări ale potențialului de evoluție al haitelor, si creșterea riscului de extincție al populației (Bryan et al. 2014, p. 8). Bryan et al. (2014) menționează mai departe “Vânatoarea poate să ducă la diminuarea haitei, ceea ce rezultă intr-un tipar de prădare alterat, o perioadă de timp mai îndelungată petrecută în apărarea locurilor de ucidere a vânatului împotriva animalelor de tip necrofag și poate duce la creșterea conflictului cu oamenii și a animalelor de fermă. (Hayes et al. 2000; Wydeven et al. 2004; Zimmerman 2014).”
Prin urmare, în timp ce susținem cu covingere decizia Ministerului de continuare a restricției vânatorii de urși si lupi si obligația prin lege a faptului că intervențiile letale sunt desfășurate doar de “personalul tehnic de specialitate ” (Art. 3(4)) îngrijorările nostre cu privire la impactul negativ asupra structurii sociale și ciclului de viață al urșilor și lupilor persistă. De aceea este esențial ca Ministerul să reevalueze cotele de 140 de urși și 97 de lupi pentru a se asigura o cifră suficient de conservatore conform celor mai recente date statistice privind populația.
Co-adaptarea şi co-existenţa cu marile carnivore ale României sunt cheia către siguranţa populaţiei umane, a animalelor de fermă şi a agriculturii
Recomandarea noastră este ca Ordinul să îndemne înspre co-adaptare si coexistenţă cu carnivorele mari ale României. Co-adaptarea si coexistenţa sunt indispensabile pentru rata de supravieţuire a carnivorelor mari- asta înseamnă că oamenii trebuie să fie dispuşi să împartă habitatul şi să tolereze nivelul scăzut de risc pe care acestea îl reprezintă. ( Dubois et al. 2017; Carter and Linnell 2016; Chapron, Guillaume et al. 2016; ). Oamenii necesită să îşi curbeze propria ” hiperpredare” a altor specii şi a habitatelor acestora (Darimont et al. 2015, Chapron and López-Bao 2016).
În 2015, un grup alcătuit din diverşi academicieni, reprezentanţi ai industriei, şi organizaţii non-guvernamentale pentru cinci continente au organizat un workshop de două zile cu scopul de a dezvolta primele principii internationale referitoare la luarea deciziilor etice cu privire la controlul animalelor sălbatice. Concluziile acestui grup au fost publicate şi sunt punctate in rândurile de mai jos:
” Ei au determinat ca eforturile pentru controlul animalelor sălbatice ar trebui să înceapă prin modificarea obiceiurilor umane care cauzează conflictul om-animal sălbatic şi prin dezvoltarea unei culturi de coexistenţă; justificarea prin dovadă în cazul în care sunt cauzate daune majore oamenilor, proprietăţilor, ecosistemelor şi/sau altor animale; existenţa obiectivelor clare, realistice, monitorizate şi adaptive; minimalizarea daunelor asupra animalelor; cunoştiinţa atăt a valorilor comunităţii cât şi a informaţiei ştiinţifice, tehnice şi practice; integrarea în planul de administrare de lungă durată.
Recomandăm ca aceste principii să ghideze dezvoltarea standardelor internationale, naţionale şi locale şi să controleze decizii şi implementări. ” (Dubois et al. 2017)
Este neclar in formularea Ordinului ce mitigaţie non-letală va fi necesară inainte de a recurge la capturarea letală a urşilor sau a lupilor. Solicităm Ministerului să adauge în Ordin, într-un limbaj concis, faptul că metodele non-letale de mitigaţie trebuie epuizate înaintea capturarii letale a animalelor. O scurtă descriere a tehnicilor este inclusă în rândurile de mai jos:
Spre exemplu, conflictul este in special comun între proprietarii de animale de fermă si lupi. În aceste circumstanţe rare, există o varietate de soluţii non-letale. Printre acestea se numără gardurile electrice, călăreţi care supraveghează turma, ”fladry” (o sfoară montată de-a lungul unui gard, de care sunt suspendate bucăţi de material sau steaguri colorate) si îndepărtarea în mod igienic a cadavrelor. Considerăm că eforturile de educare a proprietarilor de animale de fermă pot să fie mult mai eficiente în reducerea şi evitarea conflictelor între oameni si animale sălbatice, în special pe termen lung.
În cazul urşilor, câteva tehnici non-letale de mitigaţie includ gardurile electrice, îndepărtarea în mod sanitar şi programat a cadavrelor, asigurarea tomberoanelor de gunoi special amenajate, şi legi referitoare la deţinerea spray-ului cu piper.
Atragem atenţia asupra faptului ca eficacitatea metodelor letale destinate controlului populaţiei nu a fost niciodată demonstrată. Treves et al. (2016) a afirmat faptul că metodele letale sunt adesea puse în aplicare fără a lua în considerare dovezi experimentale ale eficacității lor în atenuarea amenințărilor legate de animalele prădătoare sau evitarea degradării ecologice.
Acest studiu a recomandat ca ”factorii de decizie să suspende metodele de control ale predatorilor care nu prezintă dovezi privind eficacitatea operțională, iar oamenii de știință să se concentreze asupra stabilirii unor standarde stricte pentru evidența predatorilor”.
Este absolut critic ca metodele de co- adaptare şi coexistenţă să primească prioritate principală înainte de a recurge la metode letale sa de capturare a urşilor şi a lupilor.
Cu sinceritate,
Dr. Joanna Swabe
Director General de Afaceri Publice
Humane Society International/Europe
With support from the following organizations:
Agent Green
Animals International
Born Free Foundation
Environmental Investigation Agency
Eurogroup for Animals
International Fund for Animal Welfare
Pro Wildlife
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Bryan, H. M., J. E. G. Smits, L. Koren, P. C. Paquet, K. E. Wynne-Edwards, and M. Musiani. 2014. Heavily hunted wolves have higher stress and reproductive steroids than wolves with lower hunting pressure. Functional Ecology:1-10.
Carter, N. H. and J. D. C. Linnell. 2016. Co-Adaptation Is Key to Coexisting with Large Carnivores. Trends in Ecology & Evolution 31:575-578.
Craighead, L. 2002. Wildlife-related Road Impacts in the Yellowstone to Yukon Region.in Transportation Networks and Wildlife, Spokane, WA.
Creel, S., M. Becker, D. Christianson, E. Droge, N. Hammerschlag, M. W. Hayward, U. Karanth, A. Loveridge, D. W. Macdonald, W. Matandiko, J. M’Soka, D. Murray, E. Rosenblatt, and P. Schuette. 2015. Questionable policy for large carnivore hunting. Science 350:1473-1475.
Creel, S., and Rotella, J. Scott Creel. 2010. Meta-Analysis of Relationships between Human Offtake, Total Mortality and Population Dynamics of Gray Wolves (Canis Lupus), PLoS ONE 5, no. 9.
Chapron, Guillaume et al. 2016. Coexistence with Large Carnivores Informed by Community Ecology. Trends in Ecology & Evolution , Volume 31 , Issue 8 , 578 – 580.
- E. Ausband et al. 2015. „Recruitment in a Social Carnivore before and after Harvest,” Animal Conservation 18, no. 5.
Darimont, C. T., S. M. Carlson, M. T. Kinnison, P. C. Paquet, T. E. Reimchen, and C. C. Wilmers. 2009. Human predators outpace other agents of trait change in the wild. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 106:952-954.
Darimont, C. T., C. H. Fox, H. M. Bryan, and T. E. Reimchen. 2015. The unique ecology of human predators. Science 349:858-860.
Dubois, S., Fenwick, N., Ryan, E. A., Baker, L., Baker, S. E., Beausoleil, N. J., Carter, S., Cartwright, B., Costa, F., Draper, C., Griffin, J., Grogan, A., Howald, G., Jones, B., Littin, K. E., Lombard, A. T., Mellor, D. J., Ramp, D., Schuppli, C. A. and Fraser, D. 2017. International consensus principles for ethical wildlife control. Conservation Biology, 31: 753–760. doi:10.1111/cobi.12896
Estes, J. A., J. Terborgh, J. S. Brashares, M. E. Power, J. Berger, W. J. Bond, S. R. Carpenter, T. E. Essington, R. D. Holt, J. B. C. Jackson, R. J. Marquis, L. Oksanen, T. Oksanen, R. T. Paine, E. K. Pikitch, W. J. Ripple, S. A. Sandin, M. Scheffer, T. W. Schoener, J. B. Shurin, A. R. E. Sinclair, M. E. Soule, R. Virtanen, and D. A. Wardle. 2011. Trophic Downgrading of Planet Earth. Science 333:301-306.
Gosselin, J., A. Zedrosser, J. E. Swenson, and F. Pelletier. 2015. The relative importance of direct and indirect effects of hunting mortality on the population dynamics of brown bears. Proceedings of the Royal Society B 282.
Mattson, D. J., K. A. Logan, and L. L. Sweanor. 2011. Factors governing risk of cougar attacks on humans. Human-Wildlife Interactions 5:135-158.
Popescu VD, Artelle KA, Pop MI, Manolache S, Rozylowicz L. 2016 Assessing biological realism of wildlife population estimates in data‐poor systems. Journal of Applied Ecology 53(4):1248-59.
Ripple, W. J., J. A. Estes, R. L. Beschta, C. C. Wilmers, E. G. Ritchie, M. Hebblewhite, J. Berger, B. Elmhagen, M. Letnic, M. P. Nelson, O. J. Schmitz, D. W. Smith, A. D. Wallach, and A. J. Wirsing. 2014. Status and Ecological Effects of the World’s Largest Carnivores. Science 343:151-+.
Roberts, D. R., S. E. Nielsen, and G. B. Stenhouse. 2014. Idiosyncratic responses of grizzly bear habitat to climate change based on projected food resource changes. Ecological Applications 24:1144-1154.
Treves, A., Krofel, M., and McManus, J. 2016. Predator Control Should Not Be a Shot in the Dark,” Frontiers in Ecology and the Environment 14, no. 7.
Wallach, A. D., I. Izhaki, J. D. Toms, W. J. Ripple, and U. Shanas. 2015. What is an apex predator? Oikos 124:1453-1461.
Weaver, J. L., P. C. Paquet, and L. F. Ruggiero. 1996. Resilience and conservation of large carnivores in the Rocky Mountains. Conservation Biology 10:964-976.
Wielgus, R. B., D. E. Morrison, H. S. Cooley, and B. Maletzke. 2013. Effects of male trophy hunting on female carnivore population growth and persistence. Biological Conservation 167:69-75.
Wielgus, R. B., and Peebles K.A. 2014. Effects of Wolf Mortality on Livestock Depredations.
PLoS ONE 9, no. 12.
Zedrosser, A., F. Pelletier, R. Bischof, M. Festa-Bianchet, and J. E. Swenson. 2013. Determinants of lifetime reproduction in female brown bears: early body mass, longevity, and hunting regulations. Ecology 94:231-240.
[gview file=”https://www.agentgreen.ro/wp-content/uploads/2017/07/20170719_mm_urs_lup_scrisoare_ong_v3.pdf” save=”1″]
