Agent Green expune construcții ilegale la Mănăstirea Călugăra în Parcul Național Cheile Nerei

București, 30 martie 2023 – Agent Green atrage atenția că la Mănăstirea Ortodoxă Călugăra de pe Valea Ciclovei într-o zonă cu multiplă protecție din județul Caraș-Severin se efectuează lucrări ilegale care afectează pădurea, râul și versanții. Abuzul se petrece în Rezervația Naturală Valea Ciclovei – Ilidia din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița care se suprapune cu arii protejate Natura 2000 de interes european (Situl de Importanță Comunitară și Situl de Protecție Avifaunistică Cheile Nerei-Beușnița).

VIDEO spre liberă distribuție

Intervențiile au afectat semnificativ pârâul și pădurile seculare aflate în fond forestier proprietate publică a statului și încadrate la categoria T1, adică strictă protecție. Practic, acestea au fost îngropate în zeci de tone de moloz”, a spus Dan-Cătălin Turiga, inginer silvic și investigator Agent Green.

Investigatorii au analizat documentele existente și au descoperit că reprezentanții Mănăstirii Călugăra și-au extins proprietatea unind două enclave care erau izolate și întrerupte de păduri aflate în proprietatea statului. Extinderea și realizarea lucrărilor s-a făcut în mod abuziv. Echipa Agent Green s-a deplasat rând pe rând la autoritățile relevante pentru a chestiona legalitatea lucrărilor de demolare și construcții.

La Direcția Silvică RNP Romsilva a județului Caraș Severin (DS CS) care administrează pădurile statului nu se cunoaște acest abuz. ”Înseamnă că au intrat în fondul forestier. Ar fi trebuit făcute toate demersurile pentru scoaterea din fondul forestier temporar sau definitiv. Nu am cunoștință ca această procedură să fi fost urmată”, a declarat Ion Tabugan, directorul DS CS. Dar Olariu Ioan, șeful Ocolului Silvic Oravița susține că cele două enclave ale bisericii s-au unit din pix în 2018: ”S-a luat hotărârea să se unească cele două enclave. Măsurătorile dinainte nu erau exacte.

Nici la Primăria Oravița care este responsabilă cu acordarea autorizațiilor de demolare și construcție nu se știe prea mult despre subiect. Sașa Ocanovici, consilier al primarului și purtător de cuvânt: ”Filmăm acuma de biserici? Nu v-ați ales timpul potrivit. Io zic să veniți după post”.

Coman Constantin, arhitectul primăriei a fost singurul care a pus punctul pe ”i”: ”Nu există autorizație de construcție sau demolare. Au încercat inclusiv un PUZ”.

Blujdea Remus, Comisar Șef Garda de Mediu Caraș Severin: ”Nicio instituție nu ne-a sesizat până acum. Poate e prea proaspăt. O să luăm autoritățile locale și o să mergem acolo împreună să constatăm. Partea de agresiuni asupra mediului o să o verificăm noi”.

Gheorghe Cipu, șef pază Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița a explicat deschis că: ”Nu au primit avizul parcului pentru construcția nouă. Am fost pe acolo. Nu i-am sancționat. Le-am zis să adune gunoaiele că arată rău.”

Inginerul parcului, domnul Galcan Mile-Slavisa a vizionat filmări cu abuzul și a declarat că ”dacă e real, atunci cine a făcut treaba asta suportă consecințele”. După care s-a răzgândit și a spus că: ”Domnu director a aflat că sunteți aicea. Circulă informația foarte repede la noi, să știți. Nu am văzut nici fotografii, nici filumulețe. Nu vreți să programăm mai bine o întâlnire? Că ne-ați luat așa… nu pe nepregătite, dar e hodoronc tronc. Vă jucați cu psihicul meu”.

Cazul Călugăra este emblematic pentru complicitatea autorităților la săvârșirea abuzurilor asupra naturii. DNA-ul trebuie să intre tare în ei pentru a-i pune pe treabă pentru că aici e vorba de parcurile naționale, tezaurul natural care acoperă doar 1% din suprafața țării”, a încheiat Păun.

 

Contacte prentru presă:

Dan-Cătălin Turiga, inginer silvic, +40 728 273 782, dan-catalin.turiga@agentgreen.org

Cătălina Rădulescu, avocat, +40 740 161 116, catalina@agentgreen.org