Romsilva propune creșterea suprafeței exploatabile din Parcul Național Semenic

România riscă infringement și amenzi uriașe

București, 16 februarie 2018 – Investigatorii Agent Green au obținut noul plan de management al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului prin care Romsilva propune scăderea de la 47,5% la 32% a suprafețelor unde exploatările forestiere sunt interzise și aceasta în condițiile în care pădurile din parcurile naționale acoperă doar 1% din suprafața țării.

Descarcă propunerea Romsilva aici[1].

 Romsilva își dorește mai multe exploatări în interiorul Parcului Național iar în lipsa unor specialiști,  Ministerul Mediului nu se opune în general acestui administrator incapabil să înțeleagă ce înseamnă un parc national și conservarea biodiversității.”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Semenicul este de asemenea sit Natura 2000 de interes European, deci este supus și rigorilor Directivelor Europene. ”Dacă planul diabolic al Romsilva va fi dublat de minister, atunci am luat în calcul și varianta sesizării Comisiei Europene pentru a taxa aspru acest avânt nechibzuit al României. Polonia a încercat anul trecut același lucru în Parcul Național Bialowieza și a fost imediat băgată în procedura de infringement,  Curtea Europeană de Justiție atenționând că amenda este de 100.000 euro zilnic”, avertizează Păun[2].

Recent, conducerea de la București a Romsilva a nominalizat o echipă de silvicultori pentru a elabora un nou plan de management, care ar urma să fie promovat Ministerului Mediului. Dacă forma actuală va fi acceptată, soarta Parcului Național Semenic-Cheile Carașului va fi pecetluită. Investigatorii Agent Green au obtinut în exclusivitate acest plan, ale cărui principale direcții sunt trasate de interesele financiare ale RNP, interese care urmăresc doar exploatările și profiturile din vânzarea masei lemnoase. Iată câteva dintre problemele identificate de Agent Green în propunerea Romsilva:

1 – Suprafața zonei de protecție strictă și integrală a scăzut cu 5527 ha față de propunerea avizată în anul 2013 de Consiliul Științific și recomandată de Academia Română-filiala Timișoara. Dacă în anul 2013 zona de protecție strictă și integrală însuma 17.299 ha (47,5%), varianta de anul acesta reduce zonele protejate la doar 11.771 ha, adica 32% din suprafața parcului (pagina 10). Cu alte cuvinte, o suprafață de teren mai mare decât cea a orașului Reșița ar urma să fie exploatate commercial.

2 – Rezervația Bârzăvița va cadea sub lama drujbelor. Echipa de silvicultori, care a realizat planul de management, a favorizat tăierile în rezervație, mascând exploatările și extragerea de material lemnos prin utilizarea unui limbaj tehnic și ambiguu. Activitățile permise în interiorul rezervației sunt încadrate ca fiind „cercetări privind aplicarea tratamentului de transformare a arboretelor echiene spre codru gradinărit (selectarea arborilor de extras, stabilirea căilor de colectare, a tehnologiilor utilizate etc.) și măsuri de management specific”. Cu alte cuvinte cheia în care trebuie citite aceste rănduri este urmatoare: „stabilirea căilor de colectare” = amenajarea de căi de acces pentru TAF-uri, „selectarea arborilor de extras” = exploatare forestieră mascată, „cercetari privind aplicarea tratamentului de transformare a arboretelor echiene spre codru grădinărit” = exploatare forestieră mascată. (pagina 104). În realitate echipa de silvicultori, care a elaborat planul de management, a urmărit facilitarea lucrărilor de exploatare forestieră în Rezervația Bârzăvița, care în prezent este strict protejată.

3 – Rezervațiile Cheile Carașului și Buhui Mărghitaș vor fi afectate parțial de exploatări forestiere. Echipa de silvicultori, care a realizat planul de management, a exclus din zona de protecție strictă și integrală anumite parcele de teren, acolo unde există posibilitatea de extragere a unui volum mare de lemn de cea mai bună calitate.

Agent Green a publicat la sfărșitul anului trecut un video documentar[3] despre problemele din Semenic în cadrul seriei de investigații intitulată ”Un Masacru Național / Out of Control” pentru a atrage atenția publicului larg și pentru a responsabiliza Ministerul Mediului să protejeze strict toate cele 13 parcuri naționale din România[4]. În documentar este prezentată situația catastrofală din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, precum și amenințările din partea Romsilva la care au fost supuși membri ai Consiliului Științific de la parc că exploatările din rezervații trebuie avizate, în caz contrar aceștia urmând să fie puși să plătească milioane pentru pierderile cauzate pentru că nu se realizează tăierea. ”Nu există pierdere pentru că nu ar trebui să existe tăieri planificate într-un parc national” explică Silviu Constantin, fostul președinte al Consiliului Științific al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. În cele din urmă, Silviu Constantin și ceilalți membri incomozi ai Consiliului Științific au fost schimbați prin ordin de ministru al mediului[5].

Parcul Național Semenic – Cheile Carasului se poate mândri încă cu cea mai mare pădure virgină de fag din întreaga Uniune Europeană. În iulie 2017, anumite zone insulare ale parcului au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial Natural UNESCO. Dar, alte păduri prețioase din parcul național nu sunt suficient de protejate în fața exploatărilor forestiere.

Agent Green face apel la Guvernul României să ia imediat măsuri pentru a opri exploatările comerciale din Parcurile Naționale, pentru a opri degradarea lor și pentru a transfera administrarea acestora la ANANP (Agenția Națională pentru Arii Natural Protejate).
Parcul Național Semenic-Cheile Carașului este un exemplu tragic, dar elocvent pentru a ilustra managementul defectuos al parcurilor naționale din România. Dovada că România nu a înțeles încă să își administreze inestimabila bogăție în biodiversitate constă în faptul că parcul este finanțat de către regia Națională a Pădurilor, Romsilva, o companie care are ca obiect de activitate silvicultura și nu protecția și conservarea. 12 din cele 13 parcuri naționale din România (inclusiv Semenicul) nu respectă criteriile internaționale de conservare (IUCN) care presupun prioritizarea obiectivelor de protecție în aplicarea planurilor de management și interzicerea exploatării industriale a resurselor. Statul român nu finanțează parcurile naționale. Acestea sunt administrate de Romsilva care impune o politică de exploatare industrială în pofida conservării, deși 90% dintre romani resping taierea intenționată în parcurile naționale și au acordat regiei naționale a pădurilor nota 3,44 pe o scara de la 1 la 10 lăsând-o corijenta la administrarea padurilor si parcurilor[6]
Vezi briefing parcuri naționale din România aici:
https://www.agentgreen.ro/campania-pentru-parcuri-nationale-autentice/

Potrivit IUCN, organizația de elită pentru conservare din lume, parcurile naționale sunt menite să „protejeze biodiversitatea naturală” și să excludă „orice formă de exploatare a resurselor naturale și de utilizare a terenurilor incompatibile cu scopul desemnat„.
În acest moment România are parcuri naționale doar cu numele, pentru că în realitate, acestea nu corespund cerințelor științifice internațioanle nici pe hârtie și nici pe teren. Alte țări europene cheltuiesc miliarde de euro pentru implementarea unor proiecte de reconstrucție ecologică, în vreme ce România își distruge planificat pădurile naturale pentru care va trebui la un moment dat să sugă de asemenea bani din proiecte de reconstrucție de ecologică. Romsilva nu are în vocabular cuvinte precum protecție și conservare. Pentru ei există doar tratamente, adică tăieri. Ori n-ai ce tratament să aplici, altul decât să te uiți la ea, să înveți de la ea și să te bucuri de o plimbare într-o pădure naturală creată de Mama Natură care se află într-un echilibru perfect”, a explicat Păun.

La nivel national parcurile naționale sunt sub asediu, iar situația este complet scăpată de sub control. Exploatările forestiere prevalează protecției și conservarii. Se exploatează masiv la scară comercială pentru firme mari, în timp ce comunitățile locale nu au suficient lemn nici măcar pentru foc. Se exploatează chiar și în pădurile virgine, cele multiseculare și cele cu structură naturală din interiorul parcurilor naționale. Parcurile naționale din România nu respectă recomandările științifice internaționale (IUCN) nici în zonele centrale de non-intervenție (care sunt prea mici și dispersate) și nici în zonele tampon (unde se exploatează masiv la scară comercială).

Solicitări adresate Ministerului Mediului și Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate:

  1. Respingerea propunerii Romsilva de plan de management pentru Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.
  2. Aplicarea scopului și obiectivului principal de non-intervenție pe toată suprafața parcului național în conformitate cu legislația națională, criteriile și recomandările Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN)
  3. Preluarea administrării unitare și eficiente a Parcului Național Semenic de către Stat în cadrul ANANP (Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate).
  4. Finanțarea pentru administrarea parcului național din bugetul de Stat, conform OUG 57/2007, art. 30 (2)
  5. Restructurarea Consiliului Științific pentru a fi format exclusiv din cercetători și cadre universitare, independente și cu integritate morală
  6. Identificarea surselor financiare pentru achiziționarea de către Statul Român a terenurilor private din parcul național acolo unde proprietarii doresc în mod voluntar să își vândă terenurile
  7. Acordarea compensațiilor pentru proprietarii privați de păduri și pajiști situate în parcul național
  8. Ajustarea limitelor parcului național pe criterii științifice pentru cuprinderea pădurilor virgine/multiseculare alăturate sau a ecosistemelor, integral (de exemplu Coșava Mică)
  9. Informatizarea gestiunii și a managementului parcului national Semenic prin utilizarea aplicației SINCRON

[1]https://www.dropbox.com/s/hrmadbb79qwci8r/PM_Semenic_CTE.PDF?dl=0
[2]https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2017-11/cp170122en.pdf
[3] VIDEO SEMENIC (liberă descărcare și distribuție la rezoluție înaltă):
https://vimeo.com/245343192
[4]https://www.agentgreen.ro/campania-pentru-parcuri-nationale-autentice/
[5] Ordinul ministrului mediului 2567 / 2016 privind aprobarea noii componențe a Consiliului Științific al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului.
[6]https://www.agentgreen.ro/wp-content/uploads/2015/05/Raport_Studiu_Pa%CC%86duri_Mercury_7May15.pdf