[responsive][/responsive]
Obiectivul General al proiectului este sprijinirea dezvoltării durabile și îmbunătățirea stării pădurilor din România, prin contribuția asociației noastre și participare publică în vederea identificării soluțiilor operaționale pentru diminuarea fenomenului de tăiere ilegală a pădurilor.
Propunem să realizăm documentarea trasabilității complete a 7 cazuri de tăieri ilegale la nivel național, să determinam cele mai mari 3 companii procesatoare să se angajeze că vor procesea doar lemn tăiat legal. Împreună cu aceste companii vom realiza și înainta către legislativul din Romania un set concret de soluții operaționale în vederea atingerii scopului proiectului.
Prin acțiunile pe care le propunem, proiectul se adresează marilor companii procesatoare de lemn care dețin păduri, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare, Administratiei ariilor naturale protejate și siturilor Natura 2000, Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, instituțiilor financiare care finanțează extinderea activității firmelor procesatoare și publicului larg.
Proiectul își propune ca procesul de implementare al soluțiilor promovate să fie demarat, urmând ca după încheierea acestuia, Asociația AGENT GREEN să continue să își exercite rolul de watchdog, asigurandu-se că ceea ce s-a început prin acest proiect este dus la bun sfârșit. Prin campaniile de strângere de fonduri derulate de-a lungul proiectului, vor exista fonduri în vederea realizarii acestui lucru.
[responsive][/responsive]
31/03/2015