Voluntari ai organizației Agent Green protestează astăzi în IKEA București deoarece magazinul nu a putut demonstra că își reciclează becurile uzate care conțin mercur.
Doi voluntari care îmbracă același tricou uriaș imprimat cu mesajul ”IKEA: Oprește poluarea – Reciclează-ți becurile!” se plimbă în magazinul IKEA pentru a atrage atenția clienților magazinului și mai ales conducerii acestuia că becurile economice trebuie reciclate și nu aruncate la gunoi. La intrarea în magazin alți voluntari oferă clienților magazinului ghidul informativ ”Green my light” pentru promovarea becurilor economice și a reciclării acestora. ”Suntem surpinși că IKEA nu a putut garanta că este responsabilă față de mediu și sănătatea oamenilor. Le-am scris de două ori și nu ne-au răspuns. Am auzit că în alte țări unde vând becuri le reciclează pe cele uzate. Sper că nu consideră românii drept cetățeni de clasa a doua. Poluarea cu mercur are consecințe grave și cerem companiei să garanteze imediat în public că își reciclează becurile”, a spus Gabriel Păun, coordonator media și campanii, Agent Green.
Legea obligă producătorii de echipamente electrice să își recicleze becurile fie individual, fie participând la un sistem colectiv [nota 1]. IKEA nu a răspuns cererilor scrise din partea Agent Green de a garanta că își reciclează becurile. De aceea magazinul riscă să fie sancționat de Garda de Mediu cu amendă de până la 20 000 RON și cu suspendarea temporară a activității [nota 2]. De asemenea magazinul nu afișează timbrul verde la raft pentru becurile economice și containerul pentru colectarea becurilor uzate este unul singur și prea mic. Legea obligă înființarea a minim 6 puncte de colectare în municipiul București [nota 3]. Conform ghidului ”Green my light” în situații asemănătoare se află și magazinele Auchan, Carrefour, G’Market, Kaufland, Mega Image, Mr Bricolage, Plus, Selgros, Spar, Dedeman, KIKA și Ataș.
Becurile economice și tuburile fluorescente sunt surse de lumină eficiente energetic, contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și rezistă până la 10 ani. Totuși acestea conțin mercur și pot polua mediul dacă se sparg. Poluarea organismului uman cu mercur se numește hidrargirie și contactul direct cu acesta poate cauza efecte negative neurologice și renale. De aceea aceste surse de lumină trebuie reciclate și nu aruncate la gunoi. Această cerință trebuie regăsită pe toate becurile economice sub forma desenului care arată pubela barată [nota 4]. Pentru publicul larg garanția că un bec nou achizitionat va fi reciclat corespunzător o reprezinta aplicarea timbrului verde afișat vizibil la raft. Este bine de știut că orice magazin care vinde becuri este obligat să primească în raport de schimb 1 la 1 un bec uzat pentru fiecare bec nou cumpărat de clienți.
Agent Green cere:
– IKEA România să garanteze imediat în public că reciclează becurile economice și tuburile fluorescente uzate
– Gărzii Naționale de Mediu să ia măsurile legale ce se impun în cazul reciclării becurilor de către IKEA
Note:
[1] HG 448 / 2005, Art. 8: Finanţarea gestionării deșeurilor electrice, electrocasnice și electronice (DEEE) provenite de la gospodăriile particulare
(1)Producătorii au obligaţia să finanţeze sistemele de colectare, tratare, valorificare şi
eliminare nepoluantă a deşeurilor istorice provenite de la gospodăriile particulare şi
depozitate la punctele de colectare
[2] HG 448 / 2005, Art. 13: Inspecţia şi controlul. Sancţiuni
(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
e)nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei şi cu suspendarea temporară a activităţii operatorului economic până la conformarea cu prevederile prezentei hotărâri
[3] HG 448 / 2005, Art. 5: Colectarea selectivă
(3)În vederea colectării selective a DEEE provenite de la gospodăriile particulare,
producătorii trebuie să asigure înfiinţarea:
a)până la 31 decembrie 2005 a cel puţin:
(iii)6 puncte de colectare în municipiul Bucureşti;
[4] HG 448 / 2005 – ANEXA Nr. 4: SIMBOL pentru marcarea echipamentelor electrice şi electronice
Simbolul care indică faptul că echipamentele electrice şi electronice fac obiectul unei colectări separate reprezintă o pubelă cu roţi barată cu două linii în formă de X, ca în imaginea de mai jos. Simbolul trebuie să fie tipărit vizibil, lizibil şi durabil.