„Sunt straini care vin de la mii de kilometri distanta, fericiti ca pot privi minunile de la noi. La ei nu mai exista asa ceva”
De la inaltimea Ciucarului Mare, casele aflate pe malul Dunarii par boabe de piper. Masinile sunt furnici mergand pe o ata – soseaua. Urc impreuna cu Felix Baratky, cel mai vechi ranger al Parcului National Portile de Fier, pe cea mai inalta culme din defileul Dunarii. Timp de cateva ore, luam pieptis muntele, cu mici pauze de incantare, prin poienite pline de spanz, de primule si ghiocei salbatici. Calauza mea imi dezvaluie cateva dintre secretele locului si ale meseriei de ranger. Ne-am oprit acolo unde muntele se termina brusc, cu un hau enorm: defileul sapat de Dunare. Fluviul e jos, intre peretii abrupti ai Cazanelor Mari. Ii ghicesti forta dupa calmul inaintarii sale impasibile. Un peisaj monumental prin care natura isi arata suprematia si forta.
– De ce n-ai voie sa mergi pe Ciucaru Mare decat insotit de un ranger? E chiar asa de periculos sau e o masura de protectie pentru parcurile naturale?
– Ciucaru Mare este un munte plin de vipere. Acesta este principalul motiv pentru care orice turist care vrea sa urce aici trebuie sa ceara asistenta unui ranger. In general, Parcul Natural Portile de Fier este recunoscut ca fiind una dintre cele mai populate zone cu vipere obisnuite si vipere cu corn, dar pe Ciucaru Mare sunt la ele acasa.
Felix Baratky, cel mai vechi ranger al Parcului National Portile de Fier
Ati venit bine. Acum in martie, este cea mai buna perioada sa faci plimbari aici. Viperele inca nu au iesit sa se imperecheze si nici sa se incalzeasca la soare. Dar chiar si asa trebuie multa atentie. Uite, de exemplu, fisura din stanca asta poate sa fie un loc perfect pentru o vipera. Daca nu esti atent si pui piciorul acolo, te musca. In general, viperele nu sunt agresive decat daca le ataci. Mi s-a intamplat sa pun mana la cativa centimetri de o vipera si abia apoi sa o observ. Daca te retragi incet, intelege ca nu vrei sa ii faci vreun rau si nu te ataca. Intre om si natura exista un pact de neagresiune. Omul face parte, de fapt, din natura. E o parte a ei. De multe ori uitam asta, ne arogam drepturi si apoi ne miram cand natura ne raspunde in acelasi fel – violent. In afara de vipere, mai sunt si multe alte specii de serpi, printre care asa-numitul „Balaur”, un sarpe care in aceasta zona ajunge la dimensiuni impresionante: gros cat bratul unui barbat si lung de aproape doi metri. E negru, hidos, n-ai vrea sa il intalnesti. Apoi mai este „Colubarul”, un sarpe care isi apara teritoriul cu tenacitate. Am gasit unul in mijlocul potecii, si in loc sa il ocolesc, l-am dat la o parte cu un bat. Cativa pasi mai incolo, m-am trezit cu el incolacit pe picior. M-a muscat, dar din fericire nu este un sarpe veninos. De-asta, cel mai bine este sa ai un ranger cu tine. Vara, cel putin, e plin de vipere iesite sa se incalzeasca pe stanci.
– Cat de mare este Parcul Natural Portile de Fier? Cat de important este la nivel european?
– Acum noi mergem pe unul dintre cele 22 de trasee marcate ale parcului.
Râs
Ca suprafata, are peste 116 mii de hectare si se intinde pe o lungime de 130 de kilometri, in doua judete: Mehedinti si Caras-Severin. Ca marime, este al treilea din tara. La nivel european, este special tocmai pentru ca este parc natural si nu national. In parcurile naturale, oamenii au voie sa intre cu animale, sunt incluse si localitati – Dubova, Orsova, Gura Vaii, Moldova Noua etc. Asta inseamna ca este un loc viu si nu intretinut artificial, ca intre oameni si natura exista totusi un echilibru fara interventii. Asa ceva, tarile europene au foarte putin sau deloc. Dar pentru asta am facut eforturi ani de zile si noi, rangerii, dar si silvicultorii.
– Mergem de doua ore prin padure si nu am vazut nici macar o hartiuta, nici un copac taiat. Cum ati reusit sa pastrati Parcul atat de sanatos si curat, cand in tara este un masacru ecologic? Sunteti o armata de rangeri, dotati cu masini de teren, motociclete si inarmati pana in dinti?
– Ha, ha! Pentru toata suprafata asta enorma suntem doar 13 rangeri, si avem o masina de teren si o dacie papuc. Cu astea ne-am descurcat cum am putut… Din pacate, nici legea nu ne ajuta prea mult: este neclara si, cateodata, absurda. In plus, autoritatea ne-o impartim cu silvicultorii, si mereu apar discutii. In Occident, rangerul care se ocupa de o padure protejata este autoritate absoluta, chiar si peste politistii locali. La noi, inca nu se intampla asa ceva. Noi ne luptam din greu cu „turismul de gratar” si trebuie sa facem fata presiunilor politice.
Orhidee
In aceasta zona nu s-a construit nimic, dar lucrurile stau altfel la Ostrovul Moldova Veche, o rezervatie din interiorul parcului, cu peste 1000 de hectare, unde se protejeaza tot ce tine de acvi-fauna. E in Caras. Administrativ, teritoriul respectiv tine de primaria Moldova Noua, si s-au dat terenuri din aceasta rezervatie in concesiune. Unii au inceput sa construiasca vile, chiar in mijlocul rezervatiei. Pana la urma, ii amendam si ii judecam, dar raul a fost facut, anumite specii dispar si nu se mai regenereaza. Sunt straini care vin de la mii de kilometri distanta si sunt fericiti ca pot privi minunile de la noi. La ei asa ceva nu mai exista de mult. Si noi distrugem, fara sa stam pe ganduri, din interese personale, meschine. Le-am dat amenda si degeaba. Au atata influenta, incat au reusit la un moment dat sa scoata de sub lege rezervatia, si sa o declare sub alta forma. S-au concesionat aproximativ 5000 de parcele, desi se stie ca este popas pentru pasarile migratoare. De trei ani, au inceput sa construiasca, desi au concesionat mai de mult. Au luat amenzi si au construit mai departe, nu le este teama.
– Ce te-a tras asa de tare sa faci meseria de ranger?
– In primul rand, aici am copilarit. Sunt din Orsova. Apoi a fost dragostea de natura. Si nu in ultimul rand, m-a incantat sa stiu ca sunt responsabil de cel mai frumos defileu din Europa. Defileul Dunarii este unic in Europa. Pentru felul in care, timp de milioane de ani, fluviul si-a sapat drumul. Nu exista in Europa defileu asa mare si asa frumos. In plus, imi plac povestile, legendele. Si locul asta e plin: Babacaia, de pilda, o stanca iesita din apa, cu o despicatura pe mijloc. Cand bate vantul, se aude ca si cum ar fi vocea unei femei. Inainte era pasalac aici. Fata pasei s-a indragostit de baiatul unui general austro-ungar. Cand i-a prins impreuna, pe el l-au decapitat pe loc si pe ea au legat-o de stanca. A tipat si inca mai striga de-acolo, cand bate vantul, prin piatra aceea. Legenda lui Iorgu Iorgovan e la fel de frumoasa. S-a odihnit chiar pe muntele din fata noastra, dupa ce a taiat capetele balaurului.
Ultimul cap i l-a taiat mai in josul Dunarii si apoi i l-a aruncat intr-o vagauna. Acolo era o pestera, de fapt, si din capul balaurului s-au facut muste si asa s-a nascut pestera „Gaura cu musca”. Ceva este adevarat. E acolo o specie unica de musca: columbaca. Uite, asta e liliac salbatic. Unde este liliac sunt si vipere. Si unde sunt vipere sunt comori, deci unde este liliac, sunt comori. Poate nu este adevarat, dar e frumos. Ca sa nu mai spun de laleaua de cazane, declarata monument al naturii. Creste pe rape, e greu de vazut. Au avut-o si sarbii, dar la ei nu mai creste, nu se stie de ce. O gasim doar pe malul romanesc. Avem doua rezervatii fosilifere in parc, unde poti sa vezi melcii de-acum mii de ani, iar in pesteri sunt ramasitele Ursului Peleus. Uite, chiar la picioarele tale, cresc ceapa si morcov salbatic. Raritati!
– Ce este de facut pentru a-i convinge pe oameni sa respecte padurea si natura? Ar trebui inasprite legile?
Malul sârbesc
– Nu cred ca legea este problema, desi legile nu sunt clare si nu sunt respectate asa cum ar trebui. In Orsova au inceput in urma cu trei ani actiuni ecologice in scoala, conduse de invatatoarea Melita Cernea.
