România defrişată

„Companiile străine toacă pădurile României la foc continuu”

– Conform unui raport al Curţii de Conturi, între 1990 şi 2011 s-au tăiat ilegal păduri în valoare de 5 miliarde de euro. În timp ce doar unul dintre afaceriştii austrieci din industria lemnului, Gerald Schweighofer, câştigă aproximativ un milion de euro pe săptămână din pădurile Carpaţilor, românii ies în stradă, nemulţumiţi de poluarea şi defrişările masive. În linia întâi a luptei pentru natură se află şi Iulius Făgărăşan, preşedintele „Iniţiativei Civice Reghin” –

„Într-o săptămână se devorează un munte. Se jupoaie până la os!”

– Domnule Iulius Făgărăşan, sunteţi preşe­din­tele uneia dintre cele mai active organizaţii ecolo­giste din Transilvania, „Iniţiativa Civică Reghin”. Aţi mobilizat opi­nia publică împotriva poluării can­cerigene de la Kastamonu-Reghin, apoi a celei de la Kronospan-Sebeş, iar oprirea tăierilor de păduri re­prezintă o prioritate pentru dvs. Ce vă motivează, ce vă dă această te­nacitate?

– În 1988, am plecat în Suedia, unde tatăl meu, fiind anticomunist, emigrase. Suedia a devenit mama mea adoptivă, însă mama mea natu­rală a rămas Ro­mânia. M-am întors în ţară pentru fetiţa mea. Am vrut să crească spiritual în cultura română, în valorile de aici, nu să devină un copil pribeag, prin ţări străine. Dacă după majorat va vrea să meargă în Suedia, la studii, sau să trăiască acolo, e altceva, e decizia ei. Dar am vrut să ştie că obârşia, rădăcinile ei sunt aici, în limba română. Şi la propriu, şi la figurat, am vrut ca fiica mea să respire aer ro­mâ­nesc. Numai că pe ambele le-am descoperit aici po­luate şi otrăvite. Aşa a început lupta împotriva po­luării cu formaldehidă şi împotriva tăierilor de pă­duri: cu gândul la fetiţa mea şi la viitorul ei, la Ro­mâ­nia pe care ea o va moşteni de la mine. Asta îmi şi dă putere să merg mai departe.

– Ce anume v-a determinat să luaţi atitudine? Ce a de­clan­şat revolta dvs.?

– Totul a pornit de la fabrica de formaldehidă a Kastamonu din Reghin. E situată la doar câ­teva sute de metri de o gră­di­niţă şi de o zo­nă naturală pro­tejată, „Sit Na­tura 2000”! În Suedia văzu­sem o ase­menea fabrică, dar era la distanţă de zeci de kilo­metri faţă de cea mai apropiată zonă locuită şi avea sisteme de secu­ritate şi de avertizare a popu­laţiei extrem de elaborate. Asta pentru că instalaţiile de formal­dehidă emit în aer substan­ţe cancerigene şi acci­dentele pot fi catas­trofale. La Reghin, în loc ca oamenii să fie informaţi în legătură cu riscul enorm pentru sănă­tate, nimeni nu spunea nimic, şi fabrica era pe cale să se extindă. În că­utarea argumentelor, odată intraţi în hăţişul actelor şi al legilor, am descoperit nu doar că fabrica de PAL din Reghin funcţiona fără avize de mediu, de doi ani, ceea ce a atras şi reacţii din partea Comisiei Euro­pene, dar ne-am dat seama că industria lemnului din Ro­mânia este, de fapt, controlată de doar câteva fir­me străine.

– Care sunt aceste firme străine şi ce câş­tigă, de fapt, România de pe urma lor?

– Austriecii Schweighofer Holzindustrie au drept de preempţiune pe 80% din pădurile României. Da, aţi auzit bine, 80%! În rest, sunt şi austriecii de la Kro­nospan şi cei de la Egger, plus turcii de la Kastamonu şi alţi câţiva pro­ce­satori de lemn. În total, compa­niile mari deţin aproximativ 20 de fabrici, care toacă pădurile României la foc continuu: o unitate de-a lor poate procesa 2000 de metri cubi de lemn pe zi, aproa­pe 100 de camioane de lemn pe zi! Este cam cât s-ar lucra într-o mică afacere de familie într-un an şi jumătate. Ei o fac într-o singură zi, într-o săptă­mână devorează un munte! Şi, deşi au pro­fituri colo­sale, statul român nu câştigă nimic, pentru că ei de­clară, în general, că au pierderi în afacerile lor! Statul nici măcar nu are pe ce să îi impoziteze, banii lor merg în ţările de origine sub formă de instalaţii cum­părate la suprapreţ, probabil, şi nu sunt nici plătitori de TVA, că exportă în UE. Kas­ta­monu, de e­xem­plu, a declarat pier­deri de 200 milioane de euro! Dacă s-ar pune 20 de ingineri sil­­vici inco­rup­tibili la por­ţile acestor fabrici, tăierile de păduri ilegale s-ar opri de a do­ua zi. Şi România mai „câştigă” şi alte lucruri de pe urma acestor „in­vestitori” stră­ini: dezastrul pă­durilor din toa­tă ţara. Aici, pe va­lea supe­rioară a Mureşului, sau pe văile Gur­ghiu­lui, este măcel! Munţi jupuiţi până la os! Pentru că după ce pădurile se taie la ras, cu pri­ma ploaie, pă­mân­tul este spă­lat, dus la vale, şi ră­mâne doar stân­ca. Acolo nu se poa­te re­plan­ta nimic, nu va mai fi ni­ciodată pă­dure! Ce primim în schimb de la fabri­cile care pre­lu­crea­ză tot a­cest lemn? Poluare cu substanţe can­ce­ri­gene, aer otrăvit, boli incu­rabile.

„Marile tăieri ilegale se fac în ocolurile private”

 

– Totuşi, ministrul Mediului a anunţat că popu­laţia poate suna de urgenţă la 112, dacă observă un camion suspect, cu lemne, şi că tăierile vor fi monitori­zate prin satelit. Meto­dele mo­derne nu pot stopa acest fe­no­men?

– Astea sunt, aşa, nişte de­cla­raţii ca să doarmă lumea mai liniştită, însă nu schimbă si­tuaţia cu nimic. Marile tăieri ilegale nu se fac în pădurile Romsilva, ci în oco­lurile pri­vate. Mecanismul e simplu: pe proprietatea privată, omului i se mar­chează o can­ti­tate de lemn. El taie de zece ori, sau de o sută de ori mai mult. Când se constată catastrofa, proprietarul spune că el nu ştie, că cineva l-a furat. Fiind pro­prietate privată, câtă vreme el nu depune plân­gere, Poliţia nu poate de­mara ancheta. Când ci­ne­va anunţă un camion sus­pect care transportă lemn, Poliţia, sesizată prin ser­viciul 112, poate verifica doar greu­tatea transportului, nu şi cubajul, cantitatea de lemn în sine. Fabricile de prelucrare ştiu şme­che­ria şi cum­pără la tonă lem­nul. În felul ăsta, toa­tă lumea e mulţumită, şi pădurile sunt mă­ce­lărite pe faţă, cu acte în regulă. Sin­gu­rii care ar putea să ve­rifice situaţia în mod real sunt ins­pec­torii sil­vici, însă ei fac rareori parte din echi­pa­jele de Po­liţie de pe şosele. La Re­ghin, noi am sesizat ins­pectorii silvici asupra a­ces­tui lucru şi, în urma controlului efectuat, în no­iembrie 2014, Kastamonu a fost găsit cu o cantitate de 28.000 de metri cubi de masă lemnoasă fără niciun act de provenienţă! Asta doar din acte, pe diferenţa dintre tone şi metri cubi.

„Suntem consideraţi o ţară din lumea a treia”

– Există soluţii pen­tru a opri defrişările?

– Sigur că există, nu­mai că la puterea finan­ciară a acestor firme, lobby-ul este foarte pu­ternic şi ajun­ge până la cel mai înalt nivel. Ideal ar fi ca Parla­men­tul să facă nişte legi mai stricte şi mai clare. Deocam­dată, noi susţinem mă­suri legislative şi am propus două soluţii la în­demână: în primul rând, să nu se mai dea voie la dubla măsură, în tone şi în metri cubi, să fie agreată doar una dintre ele. Şi în al doilea rând, tăierile ilegale s-ar opri imediat dacă la intrarea în marile centre de pre­lu­crare ar exista câte un inspector silvic, care să verifice can­ti­tatea reală. Nu să fugă­rească noaptea pe şosele ca­mioanele, ci să le aştepte la intrarea în fabrici. Pentru că dacă nu ar exista cum­părători pentru lemn ilegal, nu ar mai exista nici vân­zători, e simplu.

– La Sebeş, oamenii au ieşit în stradă să pro­tes­teze împotriva poluării şi a tăierilor ilegale de pă­duri. Este acesta un semn că mămăliga româ­neas­că e gata să explodeze în mâinile lacome ale aus­triecilor?

– Eu am fost uimit să constat că la Sebeş Kro­nospan, un investitor european cu investiţii în Dane­mar­ca, Austria, Anglia sau Elveţia, încearcă să su­prime opinia publică în modul în care o face: prin me­tode de intimidare, prin ameninţări, prin denigrări. Am impresia că ne consi­deră o ţară din lumea a treia. În Austria, Kronospan nu ar avea curajul să îl dea în judecată pe omul ieşit în stradă, pentru că e dreptul ce­tăţeanului să aibă o părere şi să pro­tes­teze în spaţiul public. Dreptul la cu­vânt nu ţi-l poate suprima nimeni. Am dreptul să spun ceea ce cred, ce simt, ceea ce vreau, sigur, fără să încalc li­ber­tatea ce­luilalt. Noi ne-am cerut drep­tul cetăţea­nului român, de a res­pi­ra un aer curat. Ca să ne intimideze, ne-au dat în judecată pe câţiva dintre ini­ţiatori. Numai că, aşa cum pentru Roşia Montană românii s-au soli­da­rizat şi au protestat în toate marile oraşe ale ţării, cred că şi pă­durile României şi aerul cu­rat pot să creeze o solidaritate reală. E o nece­si­tate, e o ur­genţă!

 

,,Publicat inițial in Formula AS” în nr.1161 din 2015

scris de Cătălin Manole