Memorandumul a fost înmânat personal ministrului aperlor și pădurilor
Comunicat de Presă – EuroNatur și Agent Green
București, Radolfzell – 15 martie 2017
Ultimele păduri virgine din România au primit astăzi un sprijin proeminent din întreaga lume. 200 de oameni de știință și experți în ecologie din 27 de țări de pe 3 continente au semnat Memorandumul inițiat de Fundația EuroNatur prin care aceștia solicită Guvernului României să acționeze imediat pentru a proteja strict pădurile virgine. Memorandumul oamenilor de știință a fost astăzi înmânat personal doamnei Adriana Petcu, ministrul apelor și pădurilor de către Gabriel Schwaderer, CEO EuroNatur și Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Oamenii de știință insistă pentru impunerea unui moratoriu la exploatarea tuturor pădurilor care au potențialul de a corespunde criteriilor pentru a fi incluse în Catalogul Național al pădurilor virgine și cvasivirgine. Gărzile Forestiere trebuie puse sub control administrativ strict pentru a aplica legislația. Ministerul trebuie să amendeze legislația, să corecteze toate piedicile, să asigure compensații pentru proprietarii private de păduri virgine, să asigure un management independent pentru parcurile naționale și să crească suprafața din parcurile naționale unde exploatările forestiere nu sunt premise, așa cum recomandă IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii).
Printre semnatarii acestui memorandum se regăsesc și specialiștii considerați ”crème de la crème” pe scena științifică internațională: Prof. Dr. Pierre L. Ibisch / Germany, Prof. Dr. Hans Dieter Knapp (“părintele” UNESCO’s European Beech Forest Initiative) / Germany, Dr. Ing. Iovu-Adrian Biris / România Prof. Ing. Miroslav Svoboda / Czech Republic, Prof. Brendan Mackey, Ph.D. / Australia, Univ. Prof. Dipl. Ing. Dr. Kurt Zukrigl / Austria, Univ. Prof. Dr. Georg Gratzer / Austria, Prof. Dr. Rainer Luick / Germany, Cyril F. Kormos (Vice President for Policy, WILD Foundation și Vice Chair for World Heritage, IUCN-WCPA) / USA, Dr. James Watson (Wildlife Conservation Society, President – Society for Conservation Biology) / USA, Dr. Ing. Nicolae Donita / Romania, Prof. Dr. Michael Succow (Alternative Nobel Prize laureate) și Prof. William S. Keeton, Ph.D. / USA.
Cu acest Memorandum, scena globală a comunității științifce sprijină colegii din România care și-au unit forțele pentru a sta în calea actualelor distrugeri dezlănțuite în pădurile virgine. Toate aceste eforturi vin pe fondul conștientizării că doar Carpații Românești mai sunt gazda celor mai multe păduri virgine de paradis din întreaga Uniune Europeană. Alături de Ucraina, România este cea mai importantă țară din programul de conservarea pădurilor primare de fag European de importanță globală în cadrul Patrimoniului Mondial UNESCO. Din păcate, multe păduri cu valoare științifică și ecologică inestimabilă au fost pierdute pentru totdeauna prin exploatări legale și ilegale în ultimii 10-15 ani. Această distrugere continua la o rată alarmantă în ciuda eforturilor legislative din ultimii ani. Motivul principal care duce la pierderea acestor păduri primare este corupția și neglijența din sectorul forestier.
Efectul este că cele mai multe arii naturale protejate, inclusiv parcurile naționale nu protejează adecvat pădurile virgine și sunt exploatate la scară comercială. De exemplu pădurile virgine din Parcul Național Domogled – Valea Cernei sunt cele mai amenințate de exploatări comerciale justificate de niște presupuse tăieri de igienă sau de conservare.
“Împreună cu 200 de oameni de știință și experți în ecologie din întreaga lume cerem astăzi Guvernului României să acționeze decisive pentru a opri exploatările în cele mai prețioase păduri ale Europei. Autoritățile din România au tolerat prea multă vreme distrugerea acestui tezaur de către sectorul forestier, incluzând aici autoritățile competente, proprietarii private, dar și Statul, companiile de exploatare, fabricile de procesare și firmele de comerț. Este timpul acum pentru un sprint curajos al ministerului. Aceste păduri prețioase nu sunt doar o problem a României, ele trebuie salvate pentru noi toți și pentru generațiile viitoare. Pădurile primare joacă un rol important pentru climă și biodiversitate” a spus Gabriel Schwaderer, CEO al EuroNatur Foundation.
”Din 2005 pănă astăzi am discutat cu 8 miniștri ai pădurilor despre pădurile virgine. De atunci s-au pierdut mai mult de jumatate dintre acestea. Ne dorim ca acest suport științific global va face diferența și că ministrul de astăzi va asigura protecție strictă și definitive pentru puținele păduri virgine rămase”, a încheiat Gabriel Păun, fondatorul Agent Green.